Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
O nouă acțiune în campania „Implică-te, împreună reușim mai mult!”
Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au adus vineri, 25 septembrie 2020, un strop de bucurie locuitorilor din localitatea prahoveană Hătcărău. Prin campania „Implică-te, împreună reușim mai mult!”, 15 familii au primit pachete cu alimente de bază și produse de igienă.
„Ne bucurăm că putem sprijini persoane aflate în dificultate. Este o situație dificilă prin care mulți dintre semenii noștri trec de ceva vreme. În mediul rural sunt tot mai puține locuri de muncă, condițiile de viaţă sunt precare, dar cu toate acestea, oamenii își pun nădejdea în Dumnezeu, merg la slujbă la biserică, îl sprijină pe părintele paroh în diferite activități”, a spus Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor Paraclisului Catedralei Naționale.
În 6 luni, prin campania „Implică-te, împreună reușim mai mult!”, voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au vizitat 137 de localități din 22 de județe şi au oferit 3.500 de pachete în valoare de 215.580 lei.
Tot vineri, 25 septembrie, voluntarii au oferit 2.000 kg cartofi Centrului social Pro Vita de la Valea Plopului, județul Prahova.



.jpg)
