În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
O nouă biserică pentru credincioşii din Fundătura, Protopopiatul Huşi
În filia Fundătura, a parohiei Pâhneşti - Arsura, Protopopiatul Huşi, a început, în urmă cu patru ani, construirea unei noi biserici cu hramul Naşterea Maicii Domnului. Primul lăcaş de cult din lemn nu mai corespunde nevoilor enoriaşilor, fiind de mici dimensiuni. "Piatra de temelie pentru noua biserică a fost pusă în anul 2008 de Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor. În acelaşi an a fost turnată temelia, urmând ca în anul 2009 să fie cumpărată toată cărămida necesară zidirii lăcaşului de închinăciune. În anul 2010 lucrările au ajuns până la centură, iar în 2011 s-a montat acoperişul. Încercăm anul acesta, cu ajutorul lui Dumnezeu, să continuăm şantierul", a spus pr. Costică Parfene, parohul de la Pâhneşti, care suplineşte filia Fundătura. Fondurile necesare ridicării sfântului lăcaş au provenit în cea mai mare parte de la Consiliul Judeţean Vaslui, de la Primăria Arsura, dar şi de la credincioşii din satul Fundătura. "Am fost sprijiniţi de domnul Mihai Mitrofan, primarul comunei Arsura, de doamna Maria Bedreag, viceprimarul comunei, şi de Consiliul Local al Primăriei Arsura. Credincioşii din filia Fundătura au oferit masă caldă muncitorilor şi au ajutat ori de câte ori a fost nevoie la zidirea sfântului lăcaş", a amintit pr. Costică Parfene. Preasfinţitul Corneliu a vizitat şantierul bisericii filiei Fundătura, oferind îndemnurile necesare. În perioada marilor sărbători de peste an, în filia Fundătura sunt organizate acţiuni filantropice pentru persoanele nevoiaşe. De asemenea, cu prilejul sărbătorilor dedicate Naşterii Domnului, în biserica veche a filiei, copiii susţin un recital de colinde şi poezii, la finalul căruia primesc daruri. (C. Ciofu)