Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
O nouă ediție a taberei gratuite pentru copii la Vălenii de Munte
Săptămâna aceasta se desfășoară în orașul prahovean Vălenii de Munte prima tabără a acestui an din seria intitulată „Bucuria vacanței” și organizată de Protoieria Vălenii de Munte din Arhiepiscopia Bucureștilor. Beneficiarii taberei sunt copii proveniți din medii modeste, dar cu rezultate deosebite la învățătură.
Taberele creștin-ortodoxe organizate de Protoieria Vălenii de Munte au ajuns, în acest an, la a 14-a ediție. De prima tabără, desfășurată în perioada 2-8 iulie 2023, se bucură copii proveniți din mai multe parohii ale Capitalei. Copiii participanți în a doua tabără din această vară vor sosi din Episcopia Basarabiei de Sud, în timp ce în luna septembrie va fi organizată a treia și ultima astfel de tabără gratuită, în care vor ajunge tineri de la Așezământul de copii „Sfântul Ierarh Leontie” din Rădăuți, din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.
Părintele Mihail Peneș, protopop al Protoieriei Vălenii de Munte, a oferit mai multe informații cu privire la scopul organizării acestor tabere și la programul la care cei mici participă cu entuziasm: „Săptămâna aceasta a debutat a 14-a ediție a taberelor gratuite desfășurate, sub denumirea «Bucuria vacanței», de Protoieria Vălenii de Munte în trei perioade distincte. Beneficiarii sunt trei grupuri de copii sosiți din diferite zone. În tabăra care se desfășoară în acest moment am primit copii din Capitală, de la diferite parohii, copii care au rezultate școlare deosebite, dar posibilități limitate. Nădăjduim că evadarea din tumultul Capitalei va aduce în sufletul acestora un strop de liniște și va reprezenta un popas duhovnicesc prin diversitatea programului zilnic și prin frumusețea locurilor vizitate, care dorim să le rămână întipărită în minte cât mai mult timp. Una dintre motivațiile organizării acestor tabere este legată de regăsirea firescului vieții. Acestea au ca scop apropierea tinerilor de Biserică și de valorile ei. Protoieria Vălenii de Munte, prin cei 14 preoți implicați și cei opt voluntari dedicați, transformă vacanțele acestor copii proveniți din familii modeste, dar cu rezultate remarcabile la învățătură, într-o roditoare lecție de viață, de comuniune creștină, de limbă și tradiție românească. S-a urmărit, în primul rând, ca aceste tabere să fie organizate pe lângă biserică astfel încât, prin întâlnirile pe diferite teme religioase cu copiii, ei să ajungă să realizeze că Biserica le este alături în fiecare moment și că, la rândul lor, și ei pot fi de folos lucrărilor social-pastorale. Activitățile taberei includ rugăciunea, ateliere de creație, relaxare la piscină, precum și drumeții către mănăstiri din zonă precum Crasna, Suzana, Cheia, vizitarea mai multor muzee, a salinei din orașul Slănic Prahova, a așezământului social de la Valea Plopului, și nu numai”.