În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
O nouă întâlnire duhovnicească în Arhiepiscopia Râmnicului
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, în sala de şedinţe a Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul“ din Râmnicu Vâlcea, a avut loc miercuri seara o nouă conferinţă în cadrul programului întâlnirilor duhovniceşti „Spovedania, Euharistia şi martirajul în viaţa Bisericii Mântuitorului Iisus Hristos“. Evenimentul a fost organizat de către Sectorul Cultural al Arhiepiscopiei Râmnicului în parteneriat cu Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae“ din Râmnicu Vâlcea şi se înscrie în seria manifestărilor dedicate Anului omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română.
Întrunirea a debutat cu festivitatea de deschidere a manifestărilor culturale consacrate „Anului Brâncoveanu“ la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul“ din municipiul Râmnicu Vâlcea. Conferinţa cu tema „Sfinţii Martiri Brâncoveni - sacrificiul copiilor şi jertfa părinţilor pentru viaţa în Dumnezeu“ a fost susţinută de către Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. După prelegere, întâlnirea a continuat cu lansarea volumului „Între bucuria vieţii şi darul nemuririi - Sfinţii Martiri Brâncoveni“, apărut în luna martie 2014 cu binecuvântarea IPS Părinte Gherasim la Editura „Sfântul Antim Ivireanul“ a Arhiepiscopiei Râmnicului, sub semnătura PS Episcop Emilian Lovişteanul. Prezentarea lucrării a fost făcută într-un mod exemplar, într-o manieră academică de excepţie de către Alina Nicola, bibliotecar al Bibliotecii Judeţene.
În continuare, grupul de psalţi al Catedralei arhiepiscopale a interpretat Balada Sfinţilor Martiri Brâncoveni. La final, Secţia Patrimoniu a Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul“ Vâlcea a prezentat un film documentar dedicat Martirilor Brâncoveni.
Următoarea conferinţă duhovnicească, cu tema „Acrivie şi pogorământ în aplicarea sfintelor canoane la Taina Spovedaniei“, va avea loc vineri, 4 aprilie 2014, de la ora 18:00, în Sala „Iosif Episcopul“ a Aşezământului pastoral - cultural „Sfântul Ierarh Calinic“, şi va conferenţia Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor. (Arhid. Ioan Liviu Găman)