Ședința de constituire a noii Adunări eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureștilor a avut loc astăzi, 29 mai 2026, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care este și Arhiepiscopul Bucureștilor. Lucrările au marcat începutul mandatului 2026‑2030 pentru membrii aleși în scrutinurile din cele zece circumscripții electorale ale eparhiei în data de 30 aprilie a acestui an.
O nouă lucrare publicată la Editura Cuvântul Vieţii
Iubirea mai tare decât moartea. Inţelesul şi folosul pomenirii morţilor
Editura Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei a publicat o lucrare semnată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, intitulată Iubirea mai tare decât moartea. Inţelesul şi folosul pomenirii morţilor. Lucrarea, însumând 64 de pagini, face mai accesibile semnificaţia şi folosul rugăciunilor şi slujbelor de pomenire a celor decedaţi. Volumul cuprinde o serie de reflecţii teologice (o cuvântare pastorală şi un studiu biblico-patristic) ale Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, precum şi un extras din Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă, text care a fost diortosit recent de Întâistătătorul Bisericii noastre.



.jpg)
