Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
O nouă parohie românească în Germania
O delegație a Episcopiei Caransebeșului a efectuat, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Lucian, o vizită în Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord, în localitatea Tambach-Dietharz, cu scopul de a sprijini înfiinţarea unei noi parohii româneşti în această localitate unde trăiesc aproximativ 300 de români originari din orașul Anina, județul Caraș-Severin.
Părintele Gabriel Gozman-Pop, consilier social-misionar, părintele Călin Ianchiș, inspector eparhial, Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului, precum și o delegație de credincioși condusă de primarul orașului Anina, Gheorghe Românu, s-au aflat, în perioada 12-14 iunie, în mijlocul credincioșilor români care locuiesc și muncesc în Tambach-Dietharz. Programul a început vineri, cu o vizită la Primăria orașului Tambach, unde au fost prezenți reprezentanți ai Ambasadei Române la Berlin, ai Consiliului Județean Gotha și ai Primăriei Tambach. În continuare, a fost vernisată o expoziție comună de tablouri, fotografii, pictură și costume populare tradiționale românești, dar și germane, organizată în sala primăriei, iar la final a avut loc o seară de folclor românesc.
Sâmbătă, în Bergkirche, delegaţia a participat la Sfânta Liturghie, săvârşită de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, înconjurat de un sobor format din pr. Gabriel Gozman, pr. Călin Ianchiș, pr. Bogdan Florin Buta, parohul Parohiei Ortodoxe Române din Erfurt, și ierom. Athanasie Ulea, de la Parohia Ortodoxă Română din Chemnitz. La Sfânta Liturghie a fost prezent și Înaltpreasfinţitul Mor Severius Moise, Mitropolitul ortodox siriac al Europei. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic
„Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. La orele serii, a avut loc un spectacol folcloric de muzică și dansuri specifice zonei. Duminică, delegaţia a participat la Sfânta Liturghie, în biserica Parohiei „Acoperământul Maicii Domnului” din Erfurt.
Scopul vizitei la Tambach-Dietharz din Germania a fost acela de a înființa și consolida o parohie ortodoxă pentru credincioșii români aflați în această localitate, în care locuiesc aproximativ 300 de locuitori originari din orașul Anina, județul Caraș-Severin. Oaspeții din România au oferit din partea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, pentru credincioșii din Tambach mai multe daruri: acoperăminte pentru Sfânta Masă, Liturghier, Molitfelnic, Sfânta Scriptură, cruce de binecuvântare, cădelniță, precum și icoane pentru biserică, iconițe și pliante. De asemenea, Înaltpreasfințitului Mitropolit Serafim și primarului din Tambach Marco Schütz le-au fost oferite o mapă, o medalie și un album cu sărbătorirea a 150 de ani de la înființarea Episcopiei Ortodoxe din Caransebeș.