Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
O zi a comuniunii şi bucuriei oferită de copii din Galaţi
La Aşezământul filantropic eparhial "Sfântul Vasile cel Mare" din Galaţi au avut loc ieri ample activităţi religioase, cultural-artistice şi educaţionale, intitulate sugestiv "Ziua Comuniunii şi a bucuriei - un popas între ieri şi mâine", la care a fost prezent şi Înalt Preasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Şi copiii de la grădiniţa Parohiei "Adormirea Maicii Domnului" din Brăila şi-au încântat părinţii şi educatoarele. La Penitenciarul pentru minori din Tichileşti s-a organizat ieri un program duhovnicesc.
Evenimentul a fost dedicat unui număr de 70 de bătrâni bolnavi din cadrul centrelor de îngrijire a persoanelor vârstnice din Galaţi, invitaţi la aceste manifestări, dar şi părinţilor şi bunicilor, care şi-au însoţit copiii şi nepoţii la acest eveniment deosebit din viaţa lor. Programul s-a desfăşurat cu participarea mai multor grădiniţe, şcoli şi licee din municipiul Galaţi, care au susţinut diferite programe artistice, scenete, muzică şi dansuri populare, poezii şi sceneta religioasă "Pilda samarineanului milostiv". Astfel, întreaga manifestare de Ziua Copilului a adunat la Aşezământul "Sfântul Vasile cel Mare" din municipiul Galaţi peste 250 de copii şi elevi de la grădiniţele şi şcolile din oraş. În încheiere, IPS Arhiepiscop Casian a intrat într-un emoţionant dialog sufletesc cu cei mici şi a rostit împreună cu ei rugăciuni pentru părinţii lor şi pentru binele copiilor din întreaga lume, după care le-a oferit daruri ce au constat în rechizite, dulciuri, cărţi de rugăciuni şi iconiţe. La final, Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Casian a binecuvântat masa de prânz oferită atât persoanelor vârstnice invitate, cât şi celor 70 de copii din Centrul Multifuncţional de Servicii Sociale "Speranţa". Activităţi similare s-au desfăşurat şi în centrele de zi de la parohiile "Sfântul Ierarh Spiridon" şi "Sfântul Antonie cel Mare" din Galaţi, precum şi la grădiniţa parohială din localitatea Ireasca, jud. Galaţi. De asemenea, toi ieri, la Grădiniţa "Familia" din Brăila, în prezenţa părinţilor şi a educatoarelor, copiii au recitat poezii şi au cântat, la final aceştia primind daruri, constând în pachete cu dulciuri, cărticele de rugăciuni şi iconiţe. Acest centru educaţional se află în grija Parohiei "Adormirea Maicii Domnului", sub coordonarea părintelui Cătălin Hurmuzachi, iar activităţile se desfăşoară în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila şi Primăria Brăila. Grădiniţa are un program prelungit, cantină proprie, iar copiii, împărţiţi pe două grupe, sunt îndrumaţi de trei educatoare şi un asistent social, care-i învaţă şi limba engleză. 100 de tineri privaţi de libertate au participat la Sfânta Liturghie Şi la Penitenciarul de Minori şi Tineri din localitatea Tichileşti, jud. Brăila, au avut loc activităţi liturgice şi moral-religioase prilejuite de Ziua Internaţională a Copilului. Acestea au constat în săvârşirea Sfintei Liturghii la capela penitenciarului, urmată de săvârşirea Sfântului Maslu de către un sobor de slujitori din cercul misionar, în prezenţa minorilor şi a tinerilor aflaţi în regim de detenţie. Au participat, prin rotaţie, 100 de persoane. Începând cu ora 12:00, pr. prof. Ovidiu Soare a susţinut un dialog duhovnicesc pe tema Sfântului Maslu şi a importanţei acestei Taine cu tema "2012 - Anul omagial al Tainei Sfântului Maslu şi îngrijirii bolnavilor", dar şi discuţii punctuale ce au vizat importanţa prezenţei copiilor şi tinerilor în sânul familiei. La final, toţi participanţii au primit iconiţe şi cărţi de rugăciuni pentru copii şi tineri. Ziua de 1 iunie este un moment premergător pentru manifestările educaţionale, misionare şi social-filantropice care se vor desfăşura în Arhiepiscopia Dunării de Jos cu ocazia Duminicii Părinţilor şi a Copiilor din data de 3 iunie.