Biserica Ortodoxă a cinstit‑o duminică, 7 decembrie, pe Sfânta Muceniţă Filofteia, ocrotitoarea Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului şi a noii Catedrale Arhiepiscopale din Curtea de Argeş. Cu acest prilej,
Olimpiada Națională Corală la Timișoara
Olimpiada Națională Corală s-a desfășurat în perioada 8-10 mai la Timișoara. Competiția a reunit aproximativ 800 de elevi, în 22 de coruri din județele țării, însoțiți de profesori și dirijori, în rândul cărora s-au aflat și membrii juriului.
Sala Capitol a Filarmonicii „Banatul“ din Timișoara a găzduit joi, 8 mai, gala de deschidere a Olimpiadei Naționale Corale. Au participat la eveniment Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului; Dominic Fritz, primarul municipiului Timișoara; Dejan Popov, subprefectul județului Timiș; prof. Aura- Codruța Danielescu, inspector școlar general al ISJ Timiș; prof. Oana-Codruța Tomescu, inspector pentru arte în cadrul ISJ Timiș și organizatoarea evenimentului olimpic, precum și alți invitați din sfera educației, administrației și culturii locale.
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a adresat celor prezenți salutul pascal „Hristos a înviat!” și i-a invitat să cânte cu toții acest imn al credinței noastre. Chiriarhul a prezentat câteva aspecte istorice cu privire la tradiția bogată a muzicii corale bănățene. A menționat că cele dintâi formațiuni corale din Banat au fost înființate pe lângă biserici, preoții și cântăreții bisericești fiind primii dirijori. Din rândul acestora face parte cunoscutul Cor al Plugarilor de la Chizătău, înființat în anul 1840 de preotul Trifu Șepețian și dirijat chiar de acest vrednic slujitor al Bisericii, a precizat Înaltpreasfinția Sa. La final, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan i-a binecuvântat pe tinerii coriști veniți din toată țara, le-a adresat un cuvânt de bun-venit la Timișoara și le-a urat succes în competiția la care participă.
Programul galei a inclus și un moment artistic susținut de Grupul coral al Liceului Teoretic Special „Iris” Timișoara, urmat de proiecția unui scurt montaj despre Timișoara - „orașul florilor” - și despre patrimoniul coral al regiunii, realizat de prof. Oana-Codruța Tomescu. A urmat prezentarea oficială a juriului și a corurilor participante, în aplauzele publicului format din elevi, profesori și invitați.
Vineri, 9 mai, în cea de-a doua zi a evenimentului coral, la Liceul „C.D. Loga” din Timișoara s-a desfășurat etapa dedicată corurilor din licee și seminarii teologice. La eveniment au fost prezente inspectoarea de religie, prof. Daniela Liliana Buzatu, și prof. Oana- Codruța Tomescu, inspector școlar pentru arte. Momentul muzical a fost moderat de prof. Adela Panait și pr. Daniel Hlodec, reprezentanți ai Liceului „Sfântul Antim Ivireanul” din Timișoara.
Au participat corurile: Adventist Craiova; „Soli Deo Gloria” din Arad; „Cantate Domino” de la Seminarul Teologic Ortodox București; „Emanuel” din Cluj-Napoca; al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia; „Imnos” din Timișoara; și Corala „Mitropolit Dosoftei” din Suceava.
Jurizarea a fost realizată de comisii formate din cadre universitare și profesori cu performanțe recunoscute în domeniul muzicii corale, în conformitate cu regulamentele naționale în vigoare. Președintele juriului a fost maestrul Iosif Todea de la Filarmonica „Banatul” din Timișoara.
Corurile participante au fost împărțite în trei secțiuni, fiecare reflectând specificul formării muzicale a tinerilor interpreți. Secțiunea A a fost dedicată corurilor din licee cu profil artistic, specializarea muzică. Acestea au evoluat pe scena prestigioasei săli de concerte „Mihai Perian”, din incinta Liceului de Artă „Ion Vidu” din Timișoara. Secțiunea B a reunit corurile din unități de învățământ care nu oferă specializarea muzică, dar în care pasiunea pentru cântul coral este la fel de vie. Aceste formații au fost găzduite în Sala Festivă a Colegiului Național Pedagogic „Carmen Sylva”, de pe bulevardul C.D. Loga. Secțiunea C a adus în prim-plan corurile formate în licee și seminarii teologice, care au susținut recitalurile în Sala Festivă a Colegiului Național „C.D. Loga”, aflat tot pe bulevardul C.D. Loga din Timișoara.
După încheierea competiției, elevii și profesorii au avut ocazia să descopere farmecul orașului Timișoara printr-o serie de vizite culturale. Participanții au explorat Catedrala Mitropolitană, Muzeul Național al Banatului, Muzeul de Artă, centrul istoric, precum și alte obiective turistice emblematice ale municipiului.
Acest demers al organizatorilor a urmărit să sublinieze dimensiunea europeană a orașului, reflectată și de titlul obținut în anul 2023, când Timișoara a fost desemnată Capitală Culturală Europeană.
Întâlnirea tuturor formațiilor a avut loc sâmbătă, 10 mai, în fața Operei Naționale Române din Timișoara. Aici, într-un cadru festiv și emoționant, între orele 10:00 și 11:50, s-au desfășurat gala și festivitatea de premiere, marcând încheierea unui eveniment dedicat talentului, muncii și armoniei vocale.
Premiile întâi ale celor trei secțiuni au fost acordate în cadrul Galei festive din sala Operei Naționale Române: Secțiunea A: Corul „Transilvania”, Liceul Vocațional de Muzică „Tudor Ciortea” din Brașov; Secțiunea B: Corala de fete „Ciprian Porumbescu”, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava; Secțiunea C: Corul „Cantate Domino”, Seminarul Teologic Ortodox București.
Evenimentul a fost organizat de Inspectoratul Școlar Județean Timiș, cu sprijinul Ministerului Educației, al Primăriei Municipiului Timișoara, al Mitropoliei Banatului, precum și al mai multor parteneri și sponsori din mediul local și național.






.jpg)
