Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Omagiu pentru eroii de la Fântâna Albă
La începutul acestei luni (1 aprilie) s-au împlinit 70 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă (Ucraina), când 3.000 de români au fost împuşcaţi de trupele sovietice pentru că voiau să vină în Patria-Mamă. Cu acest prilej, Protopopiatul Moineşti a organizat în mai multe parohii slujbe de pomenire şi comemorare a victimelor. Totodată, a fost lansat parteneriatul educaţional "Fântâna Albă - eroi martiri ai neamului românesc", desfăşurat de Protoieria Moineşti şi un grup de câteva parohii, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău, Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" din Bacău, Liceul Teoretic "Spiru Haret" din Moineşti, Şcoala cu clasele I-VIII - Enăcheşti (Bereşti-Tazlău) şi Complexul Muzeal "Iulian Antonescu". "Este important să nu tratăm cu indiferenţă aceste evenimente tragice şi să cinstim memoria românilor care au căzut victime ale masacrelor, ale deportărilor, ale foametei şi ale altor forme de represiune. Să nu ne uităm istoria şi neamul!", a spus părintele protopop Costel Mareş. Pe 1 aprilie, după Sfânta Liturghie, în parohiile implicate în proiect au fost oficiate slujbe de pomenire a victimelor masacrelor. Elevii au participat prin susţinerea unui program de cântece şi poezii, au fost depuse coroane şi flori la monumentul eroilor. La Fântâna Albă, în Duminica Paştilor (1 aprilie 1941), trupele sovietice au executat fără milă un număr de aproximativ 3.000 de civili români, locuitori din satele de pe Valea Siretului care încercau să se retragă din Bucovina de nord, anexată de ruşi, în teritoriile noastre. La 71 de ani de la această pagină însângerată a istoriei noastre, 1 aprilie 2012 devine prima comemorare oficială a acestei jertfe pornite din dorul de libertate, de credinţă şi de a fi la un loc cu fraţii. Legea 68 din 10 mai 2011 instituie ziua de 1 aprilie ca "Zi naţională de cinstire a memoriei românilor - victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor, ale foametei şi ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie". (Pr. Ciprian Olteanu)