În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Oră de cateheză şi lansare de carte în Parohia Sineşti
Recent, la biserica cu hramul „Sfântul Nicolae” din Parohia Sineşti, Protopopiatul Urziceni, din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, în cadrul cercului catehetic s-a desfăşurat, cu binecuvântarea Preasfinţitului Vincenţiu, Episcopul locului, în prezenţa părintelui protopop Bogdan Ionuţ Stancu şi a mai multor preoţi din protopopiat, o cateheză despre Sfintele Taine, cu aplicare expresă la Taina Sfintei Spovedanii şi Taina Sfintei Împărtăşanii. La eveniment au participat un grup de copii de şcoala din localitate, însoţiţi de învăţătoarea Elisabeta Constantin, părinţi şi bunici ai elevilor. Pentru a face înţeleasă mai bine învăţătura despre Sfintele Taine, părintele paroh Dumitru Mîrşolea din Sineşti a pus la dispoziţia copiilor Biblii, fişe de lucru, au fost prezentate sfintele vase şi au fost proiectate pe un ecran imagini şi texte susţinătoare ale temei dezbătute. La rându-i, părintele misionar Nicolae Gangă a adresat un cuvânt romilor prezenţi, îndemnându-i să-şi asume şi să-şi afirme cu demnitate identitatea etnică şi ortodoxă, pentru că în lucrarea lui Dumnezeu contează calitatea umană, şi nu etnia.
În partea a doua a întâlnirii, părintele Adrian Lucian Scărlătescu şi părintele paroh Dumitru Mârşolea au lansat prima monografie a satului, intitulată „Sineşti -Ialomiţa. Pagini de istorie”, pe care o semnează împreună. Lucrarea a apărut cu binecuvântarea Preasfinţitului Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, şi este prefaţată de părintele protopop Ionuţ Bogdan Stancu. Volumul este rodul cercetării celor doi preoţi şi conţine informaţii istorice despre localitate, biserica satului, oamenii locului şi împrejurimi. „Acest volum este cea de-a 20 monografie publicată până în prezent de mine, în colaborare, de cele mai multe ori, cu părinţii parohi şi cu sprijinul unor credincioşi păstrători de informaţii şi tradiţii din eparhia noastră. El face referire la istoria acestui sat mănăstiresc, cu multele lui frământări, aflat la întretăierea drumurilor mocanilor, al sării şi al poştei. Pentru culegerea datelor necesare întocmirii lui au fost cercetate documente din arhivele din Bucureşti, Ilfov, Academia Română, cele ale parohiilor vecine etc. şi s-au făcut peste 4.000 de fotografii”, ne-a mărturisit părintele Scărlătescu. Volumul va fi oferit gratuit locuitorilor satului Sineşti.