Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Ora de religie, mijloc de promovare a adevăratelor valori
Sâmbătă, 1 martie, în întreaga ţară s-a desfăşurat faza judeţeană a Olimpiadei de religie. La Timişoara, Arad şi Caransebeş au participat peste 300 de elevi şi liceeni de la clasele a VII-a până la a XII-a.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, în Arhiepiscopia Timişoarei, etapa judeţeană a olimpiadei de religie s-a desfăşurat la Şcoala Gimnazială nr. 7 „Sfânta Maria“ din Timişoara. În acest an, peste 150 de elevi de la mai multe şcoli din judeţul Timiş s-au înscris la competiţie. În debutul evenimentului, pr. Marius Sfercoci, inspector eparhial, şi pr. Sorin Lungoci, consilier la Sectorul Învăţământ şi activităţi cu tineretul al eparhiei, au oficiat o slujbă de Te Deum în capela „Sfânta Maria“ din incinta şcolii, în prezenţa Preasfinţitului Paisie Lugojanul, prof. Daniela Buzatu, inspector de religie, a cadrelor didactice şi a participanţilor.
La finalul slujbei, PS Paisie Lugojanul a urat succes elevilor participanţi la concurs şi i-a îndemnat să continue studiul teologic, indiferent de rezultatele obţinute. Totodată, Preasfinţia Sa a subliniat şi importanţa ce trebuie acordată orei de religie, atât din partea profesorilor, cât şi a elevilor. „Religia nu este o disciplină care doar informează, ci, mai mult decât atât, formează caractere şi sădeşte în inimile tinere dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de Sfânta Biserică. Prin această olimpiadă şi prin toate activităţile desfăşurate cu elevii în cadrul orei de religie încercăm să semănăm în sufletele copiilor faptul că Domnul Hristos este sprijinitorul nostru, nu doar Învăţătorul nostru, ci şi Mântuitorul şi Părintele nostru iubitor. Prin întreaga activitate a profesorilor de religie, Biserica este prezentă în şcoală şi face ca învăţătura Mântuitorului Hristos să fie transmisă şi elevilor. Acest lucru responsabilizează atât pe cei care transmit cuvântul evanghelic, cât şi pe cei care îl primesc, întrucât Cuvântul lui Dumnezeu trebuie propovăduit şi primit cu toată responsabilitatea şi dragostea de fiecare în parte, iar numărul mare de elevi şi profesori prezenţi la olimpiadă nu face altceva decât să arate această dragoste şi preţuire a lor faţă de învăţătura Mântuitorului Hristos“, a menţionat Preasfinţitul Paisie Lugojanul. După slujba de Te Deum, ierarhul a binecuvântat elevii şi profesorii supraveghetori din fiecare sală de examinare.
În continuare, prof. Daniela Buzatu, inspector de religie, a evidenţiat împreuna-lucrare a Arhiepiscopiei Timişoarei şi a Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş întru buna desfăşurare a olimpiadei, dar şi preţuirea ce este acordată educaţiei religioase de către elevi, liceeni şi părinţii lor. „Este o bucurie această întâlnire cu elevii şi cadrele didactice în cadrul olimpiadei de religie. În acest an s-au înscris la competiţie peste 150 de elevi, lucru ce ne bucură şi ne dă în acelaşi timp speranţe că disciplina religie este iubită de elevi şi va rămâne în continuare un mijloc esenţial de formare şi de propovăduire a adevăratelor valori. Participanţii la olimpiadă au avut ocazia să pună în valoare cunoştinţele lor religioase dobândite la orele de clasă şi să fructifice pasiunea ce o au pentru studiul teologic. Doresc să remarc interesul deosebit acordat şi în acest an pentru olimpiadă, atât din partea elevilor, cât şi a profesorilor şi a părinţilor, care i-au susţinut şi coordonat“, a precizat prof. Daniela Buzatu.
Rezultatele finale ale etapei judeţene vor fi afişate marţi, 4 martie, după rezolvarea eventualelor contestaţii. Câştigătorii concursului judeţean de la Timişoara vor participa în luna aprilie la Olimpiada naţională de religie, iar toţi cei care au avut rezultate remarcabile la etapa locală vor fi premiaţi de Arhiepiscopia Timişoarei în cadrul unei ceremonii.
Olimpiada de religiela Arad
În Arhiepiscopia Aradului, etapa judeţeană a olimpiadei de religie s-a desfăşurat la Seminarul Teologic Ortodox din Arad şi au participat 153 de elevi de la clasele a VII-a până la a XII-a. Activitatea a debutat cu întâlnirea elevilor şi profesorilor cu Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. Înaltpreasfinţia Sa a transmis un mesaj de felicitare şi încurajare pentru elevii concurenţi şi profesorii coordonatori, evidenţiind faptul că această activitate extraşcolară este una comună şcolii şi Bisericii. În aceeaşi zi a avut loc şi concursul judeţean „Lăsaţi copiii să vină la Mine“, adresat elevilor de la clasele a V-a şi a VI-a şi la care au participat 67 de concurenţi. De asemenea, s-a mai desfăşurat şi etapa judeţeană a olimpiadei de religie pentru seminariile teologice la care au participat 30 de elevi seminarişti. Toţi elevii care au obţinut premiul I, cu condiţia ca nota să fie mai mare de 9,00, pentru fiecare an de studiu, vor participa la etapele naţionale, organizate în cadrul programului „Şcoala altfel“.
Olimpiada de religie la Caransebeş
La Caransebeş, etapa judeţeană a Olimpiadei de religie ortodoxă a fost găzduită sâmbătă, 1 martie, de Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu“ din municipiul Caransebeş. Au participat 58 de elevi de la clasele a VII-a până la a XII-a din şcolile şi liceele judeţului Caraş-Severin. Din comisia de corectare au făcut parte şi părinţii profesori de la Seminarul Teologic din Caransebeş, acest lucru conferind un plus de acrivie întregii desfăşurări. Elevii clasaţi pe primele locuri au fost: clasa a VII a - Ivana Stefanovici, cu nota 10, de la Liceul Tehnologic „Clisura Dunării“, Moldova Nouă; clasa a VIII-a - Karina Dimcea, cu nota 10, de la Şcoala Gimnazială Nr. 7 Reşiţa; clasa a IX-a - Adeline Bota, cu nota 10, de la Liceul Tehnologic „Clisura Dunării“, Moldova Nouă; clasa a X-a - Mărilă Antonia, cu nota 10, de la Colegiul Naţional „Traian Lalescu“, Reşiţa; clasa a XI-a - Alexandra Olariu, cu nota 10, de la Liceul Tehnologic „Clisura Dunării“, Moldova Nouă; clasa a XII-a - Radu Colonescu cu nota 9,85 de la Liceul Teoretic „Diaconovici-Tietz“, Reşiţa. Toţi cei 6 câştigători vor participa la faza naţională a Olimpiadei de religie ce va avea loc în luna aprilie.