În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Pacea - dar al lui Dumnezeu şi responsabilitate a omului
Adresăm salutul şi binecuvântarea noastră tuturor participanţilor la cea de-a XXII-a Conferinţă ecumenică internaţională de spiritualitate ortodoxă, organizată în perioada 3-6 septembrie 2014 de Mănăstirea din Bose şi, în mod special, Părintelui Enzo Bianchi, Priorul mănăstirii.
Tema aleasă anul acesta, Fericiţi făcătorii de pace, este foarte actuală, nu numai în planul vieţii bisericeşti, ci şi, în general, în cel al lumii de astăzi. Când Mântuitorul Iisus Hristos a spus ucenicilor Săi: „Pacea Mea las vouă, pacea Mea dau vouă“ (Ioan 14, 27), El S-a adresat nouă tuturor, învăţându-ne că din pacea primită de om de la Dumnezeu izvorăşte pacea cu noi înşine şi între noi. Pacea este o binecuvântare de la Dumnezeu, un dar mare şi sfânt de la Dumnezeu, însă acest dar trebuie cultivat, apărat şi promovat prin rugăciune, prin educaţie şi prin efortul spiritual de a rezolva prin dialog şi înţelegere problemele care se ivesc.
De această pace se bucură mai mult făcătorii de pace, adică cei care cu înţelepciune, răbdare şi mediere aplanează conflictele dintre oameni şi îi împacă, transformându-i din vrăjmaşi în prieteni.
În contextul lumii de astăzi, frământată de neînţelegeri şi războaie, avem nevoie mai mult ca oricând de făcători de pace, adică de toţi aceia care pot preveni sau aplana conflictele între oameni, în societate sau între popoare. Adesea există violenţă şi tulburare şi pentru că oamenii nu mai adună în sufletul lor pacea care vine de la Dumnezeu şi care pacifică patimile egoiste, ca abuzul de putere şi de profit material fără limite.
De aceea este nevoie să ne rugăm mai intens lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi tuturor sfinţilor care au fost făcători de pace să aducă pace, ocrotire şi armonie în familie, în societate şi, mai ales, între popoare în lumea de astăzi. Iar rugăciunea trebuie continuată şi sub formă de proiecte educaţionale pentru tineret şi pentru adulţi.
Ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, Împăratul Păcii, să binecuvânteze pe toţi participanţii la lucrările acestei conferinţe dedicate păcii.
† Daniel
Patriarhul României
Mesaj adresat participanţilor la cea de-a XXII-a Conferinţă ecumenică internaţională de spiritualitate ortodoxă, Mănăstirea Bose, Italia, 3-6 septembrie 2014.