În seara zilei de marți, 17 martie, Facultatea de Drept din București a găzduit conferința intitulată „Doamne, învață-mă să fiu om!” Prelegerea a fost susținută de părintele dr. Răzvan Ionescu, prodecan al Centrului de Studii și Cercetări „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Paris. În același cadru a fost lansat și un volum dedicat dezvoltării umane într-o epocă dominată de progresul tehnologic. Dialogul dintre teologie, vocația spirituală a omului, știință și provocările contemporane a fost abordat de părintele Răzvan Ionescu pe parcursul conferinței desfășurate în Aula Magna a Facultății de Drept din Capitală. O atenție deosebită a fost acordată provocărilor pe care inteligența artificială le aduce în rândul societății. „Există un chip foarte personal și personalizat cu care fiecare dintre noi Îl trăiește pe Dumnezeu. Astăzi există tendințe globale ale oamenilor de a-L ocoli pe Dumnezeu și a se descurca singuri. Oferta tehnologică alimentează porniri și căutări în direcția auto-îndumnezeirii, lucru care poate suna fascinant, dar care nu provine din cultura creștină. Cred că, dacă ne dăm seama că deciziile noastre au un impact existențial, adică au repercusiuni asupra vieții întregi și asupra a ceea ce devenim în veșnicie, ajungem la concluzia că, fără a ne preda în mâinile lui Dumnezeu, autorul adevărat al proiectului care suntem noi, nu putem învăța să fim oameni”, a declarat părintele Răzvan Ionescu pentru TRINITAS TV.
Pachete cu alimente și apă pentru pelerinii de pe Colina Patriarhiei
În perioada 21-28 octombrie, sectoarele social-filantropice ale Administrației Patriarhale și Arhiepiscopiei Bucureștilor, cu sprijinul tuturor protoieriilor din cadrul eparhiei, oferă pachete cu alimente pelerinilor care așteaptă la rând să se închine la racla cu cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor. Anul acesta vor fi distribuite aproximativ 21.000 de pachete. În prima zi, hrana pentru pelerini a fost asigurată de Protoieria Ilfov Sud.
„Așteptând un număr considerabil de credincioși, care să vină să se închine la moaștele sfântului, Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor în colaborare cu Sectorul social-filantropic al Patriarhiei Române ne-am pregătit pentru a oferi asistență tuturor celor care trec pe la racla sfântului în perioada aceasta. Astfel, pe lângă asistența duhovnicească pe care părinții voluntari de la protoierii o oferă credincioșilor, noi venim cu asistența trupească. Pentru închinătorii care așteaptă la rând suntem pregătiți cu aproximativ 21.000 de pachete. Fiecare pachet conține un sandviș, un pachet de biscuiți sau o eugenie și o sticlă de apă. Totul este ambalat, cu termen de valabilitate. De fiecare dată când vin furnizorii cu aceste pachete ne oferă și scrisoarea de conformitate pentru a fi cu adevărat siguri că pelerinii primesc alimente de calitate. Am început de astăzi, când numărul credincioșilor încă este mic. Protoieria Ilfov Sud a fost rânduită să ofere hrana în prima zi a sărbătorii. Au venit pregătiți cu 1.500 de pachete, ceea ce va fi îndestulător pentru cei care trec astăzi pe la racla sfântului. În zilele următoare vor fi programate toate celelalte protoierii din Arhiepiscopia Bucureștilor, atât cele din București, cât și cele din Ilfov și Prahova, astfel încât în fiecare zi să avem pachete, voluntari, asistență adecvată și conformă pentru fiecare dintre cei care se închină la racla sfântului”, ne-a spus părintele Ionuț Tutea, consilier eparhial la Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Alimentele sunt oferite cu respectarea strictă a normelor igienico-sanitare.



.jpg)
