Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Paraclisul Mănăstirii Văcăreștii Noi va fi sfințit duminică
Mănăstirea Văcăreștii Noi din județul Constanța marchează, în această lună, 300 de ani de la sfințirea istoricului așezământ monahal bucureștean al cărui nume îl poartă. În seria manifestărilor liturgice și culturale dedicate acestui eveniment, duminică, 22 septembrie, va fi târnosit paraclisul mănăstirii constănțene și va fi sfințită piatra de temelie a viitoarei biserici a ansamblului monahal.
Manifestările liturgice din acest final de săptămână vor începe vineri, când vor fi aduse racla ce adăpostește Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia, din Grecia, și racla cu moaștele Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, Mitropolitul Banatului, de la Catedrala Mitropolitană din Timișoara. Duminică, slujba de târnosire a paraclisului și cea de sfințire a pietrei de temelie a noii biserici a așezământului monahal vor fi săvârșite de un sobor de ierarhi din țară și din străinătate. Mănăstirea Văcăreștii Noi din localitatea constănțeană Lumina este proiectată după modelul fostei Mănăstiri Văcărești din București, dărâmată de regimul comunist în anul 1986, a transmis TRINITAS TV.



.jpg)
