Potrivit rânduielii specifice slujbelor din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului, în bisericile ortodoxe a fost săvârșită, în seara zilei de duminică, 5 aprilie, Denia din Sfânta și Marea Luni. La Catedrala Patriarhală din București, slujba a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi din care a făcut parte și părintele prof. dr. Ștefan Buchiu, vicar eparhial onorific al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Parastas la 40 de zile de la mutarea la Domnul a părintelui Teofil Părăian
Sâmbătă, 5 decembrie 2009, la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus va avea loc slujba Parastasului la 40 de zile pentru părintele arhimandrit Teofil Părăian, trecut la Domnul în data de 29 octombrie 2009, informeză BASILICA. Slujba va fi precedată de Sfânta Liturghie care se va oficia de la ora 9:30 de către PS Andrei Făgărăşanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. În continuare, de la ora 12:00, se va oficia slujba Parastasului la 40 de zile pentru părintele Teofil Părăian, slujbă la care va participa IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, PS Andrei Făgărăşanul şi PS Paisie Lugojanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. Arhimandritul Teofil Părăian, duhovnicul Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, a trecut la cele veşnice în dimineaţa zilei de joi, 29 octombrie 2009, la Spitalul Clujana din municipiul Cluj-Napoca. După o suferinţă de câteva luni, timp în care a fost internat la mai multe spitale din Bucureşti, Deva, Braşov şi Cluj-Napoca, părintele Teofil Părăian s-a mutat din această viaţă la vârsta de 80 de ani, pe care i-a împlinit anul acesta la data de 3 martie.



.jpg)
