Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Parastas pentru Mitropolitul Pimen Georgescu
Mitropolitul Pimen Georgescu al Moldovei și Sucevei (1853-1934) a fost pomenit ieri, 10 noiembrie, la biserica Parohiei Provița de Sus din județul Prahova. Slujba Parastasului a fost oficiată la mormântul vrednicului arhipăstor de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Credincioșii din Parohia Provița de Sus au adus un pios omagiu unuia dintre cei mai de seamă fii ai satului, Mitropolitul Pimen Georgescu al Moldovei și Sucevei, care odihnește de 81 de ani în mormântul de lângă biserica parohială. Sfânta Liturghie a fost săvârșită ieri-dimineață de un sobor de slujitori care l-au pomenit pe vrednicul arhipăstor. După slujbă, rânduiala Parastasului a fost oficiată la mormântul Mitropolitului Pimen Georgescu de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură rostit după slujba de pomenire, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a elogiat personalitatea jertfelnică a arhiereului Pimen Georgescu, care a păstorit Mitropolia Moldovei și Sucevei în vremuri de război și frământări sociale. `A avut și multe împliniri, pentru că a trăit bucuria reîntregirii țării cu cealaltă parte a Moldovei, Basarabia, a avut bucuria să vadă Bucovina reintegrată în Regatul România și a avut bucuria să vadă că Transilvania a revenit în sânul României”, a spus IPS Părinte Teofan.
La dorința-testament a regretatului arhipăstor, trupul său a fost înmormântat lângă biserica din satul natal, lăsând în urmă multă tristețe pentru că era considerat de toți ca un părinte și păstor. „Iașul și Moldova se obișnuiseră cu el pentru că vreme de 25 de ani slujise această eparhie, majoritatea preoților din acea zonă fuseseră hirotoniți de dânsul sau din încredințarea sa, toți stareții și starețele, într-o lungă arhipăstorire, fuseseră numiți și așezați spre slujire în mănăstirile frumoase ale Moldovei de către el. La dorința sa, Mitropolitul Pimen Georgescu a fost înmormântat în satul natal, unde a văzut lumina zilei, unde a copilărit și învățat buchiile cărții, pentru că pe oriunde merge omul în pelerinajul vieții, nici un loc nu este mai acasă decât satul natal”, a explicat Înaltpreasfințitul Părinte Teofan.
Slujba de pomenire a Mitropolitului Pimen Georgescu a fost prilejuită anul acesta și de refacerea mormântului său de la Provița de Sus, unde a fost ridicată o nouă cruce și construit un nou soclu din piatră. „Vă mărturisesc că am venit aici de mai multe ori, gândindu-mă la lumina pe care a răspândit-o în timpul vieții pământești fericitul întru adormire, Mitropolitul Pimen Georgescu. De ce acest lucru? Pentru că eu m-am născut într-un sat care în timpul arhipăstoririi sale și-a construit biserica. De asemenea, am descoperit în arhivele marilor mănăstiri de maici de la Agapia și Văratec numeroaase documente care vorbeau de implicarea viețuitoarelor acestor așezăminte în ajutorarea răniților și a celor care au luptat în Primul Război Mondial. Pe front, alături de medici, asistenți și asistente, călugărițele au fost prezente la îndemnul Mitropolitului Pimen Georgescu”, a spus Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.
Credincioși prezenți la slujba de pomenire au primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, daruri și o gustare spre pomenirea fericitului întru adormire arhipăstor.
O păstorire îndelungată
Mitropolitul Pimen Georgescu s-a născut în satul Provița de Sus, în data de 22 octombrie 1853, și a trecut la cele veșnice în dimineața zilei de
12 noiembrie 1934, la vârsta de 81 de ani. A avut una dintre cele mai îndelungate păstoriri, slujind Sfântului Altar vreme de 57 de ani: 9 ani a fost diacon, 9 ani a fost preot, 39 de ani a fost arhiereu, dintre care 25 de ani a fost Mitropolit al Moldovei și Sucevei (1909-1934).
„A ajuns mitropolit cu câțiva ani înainte de Marele Război (1916-1918), și a păstorit într-o perioadă foarte dificilă, când țara era ocupată de armatele germane și austro-ungare, Iașul devenind pentru o vreme capitală a României și reședința regelui și a guvernului. La Iași, mitropolitul i-a primit pe toți, i-a ocrotit cu binecuvântarea și cu rugăciunea și a oferit sediile Mitropoliei celor care se refugiaseră și încercau acolo să păstreze o Românie liberă, neocupată, în perspectiva a ceea ce urma să se împlinească, recucerirea României Mari. De aceea, vedem aici pe cruce, probabil așa l-au numit oamenii atunci, cuvintele «mitropolitul războiului», pentru faptul că a pus la dispoziție resurse materiale și umane pentru a ajuta ostașii de pe front și apoi pentru a avea grijă de văduvele și orfanii de război a miilor de eroi căzuți pe câmpul de luptă", a spus IPS Mitropolit Teofan.