Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Părintele Emmanuel Albano a susţinut două conferinţe la Bucureşti
La invitaţia conducerii Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, părintele Emmanuel Albano, profesor de patristică la Institutul Ecumenic „Sfântul Nicolae” din Bari şi director al Centrului Ecumenic „Salvatore Manna", a venit la Bucureşti, în perioada 9-12 noiembrie, într-o vizită de lucru. Marţi, 10 noiembrie, în Amfiteatrul „I. G. Coman” al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, părintele Albano a susţinut conferinţa „Revelaţie şi tăcere: Scriptură şi Tradiţie la Clement Alexandrinul", urmată de un dialog cu tinerii studenţi. La finalul conferinţei, părintele dominican a mulţumit părintelui profesor Constantin Preda pentru invitaţia de a conferenţia şi pentru participarea sa, ca parte ortodoxă, la seminarul de doctorat organizat în mai 2015 de Institutul Ecumenic „Sfântul Nicolae", în colaborare cu Academia Teologică din Volos, Grecia. Miercuri, 11 noiembrie, profesorul Albano a susţinut în cadrul Centrului „Sfinţii Petru şi Andrei" din Capitală conferinţa „De la veşnicie la istorie: unica revelaţie a Logosului în manifestările Sale. Note asupra gândirii lui Origen", urmată de un dialog cu participanţii.
Institutul Ecumenic „Sfântul Nicolae" din Bari a fost fondat în urma Conciliului II Vatican, în cadrul Universităţii Pontificale Angelicum din Roma, fiind un centru universitar dedicat cunoaşterii Răsăritului ortodox.



.jpg)
