Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Părintele Ioan Chirilă, ales preşedinte al Senatului UBB
Părintele prof. univ. dr. Ioan Chirilă, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a fost ales preşedinte al Senatului Universităţii "Babeş-Bolyai". Printre propunerile noului preşedinte se află reconfigurarea comisiilor şi a consiliilor în concordanţă cu mediul educaţional naţional şi european, alcătuirea unei comisii de evaluare a mediului economic la nivel regional şi naţional, pentru stabilirea priorităţilor în realizarea specializărilor universitare, intensificarea prezenţei universităţii în societate, reluarea tradiţiei din perioada interbelică a conferinţelor săptămânale. "Ceea ce propun eu este o meditare efectivă la ideea unui consorţiu al universităţilor clujene ca preambul al unui proces de realizare a unei universităţi metropolitane", a spus pr. Ioan Chirilă, primul preşedinte al Senatului universităţii clujene, conform noii Legi a educaţiei, care nu mai permite rectorului să conducă şi şedinţele Senatului. Funcţia este una de reprezentare şi vizează relaţia Senatului şi a comisiilor din subordinea acestuia cu rectorul. (Pr. Florin Ghiţ)



.jpg)
