După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Părintele Ioan Sabău, cetăţean de onoare post-mortem, la Vinerea
Parohia Vinerea a aniversat 700 de ani de atestare documentară. Pe lângă manifestările cultural-artistice au avut loc mai multe slujbe religioase. Părintele Ioan Sabău a fost declarat, post-mortem, cetăţean de onoare al localităţii Vinerea, acesta fiind ctitorul Bisericii Sf. Nicolae din localitate. Părintele Mircea Moşneag din Vinerea a menţionat că la împlinirea a 700 de ani de atestare documentară s-a făcut în Biserica "Sfântul Nicolae" un Te-Deum.
Duminică, după Sfânta Liturghie, a avut loc o paradă a portului popular, la care au defilat mai multe formaţii, apoi, sărbătoarea a continuat cu un program folcloric în câmp. "Tot cu acest prilej, din motive de respect şi recunoştinţă faţă de părintele Ioan Sabău, am făcut către Primăria oraşului Cugir un memoriu prin care am arătat calităţile fostului preot al Parohiei Vinerea şi am solicitat ca să-i acordăm titlul de cetăţean de onoare, post-mortem", a mai spus părintele paroh din Vinerea, care a adăugat că "această personalitate a reuşit să se înscrie, datorită vocaţiei preoţeşti, în memoria şi a tinerilor, dar mai ales a bătrânilor, lăsându-ne această frumoasă catedrală".



.jpg)
