În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Părintele Petroniu Tănase, pomenit la 40 de zile de la plecarea sa la Domnul
La împlinirea sorocului de 40 de zile de la trecerea sa la cele veşnice, părintele protosinghel Petroniu Tănase, fostul egumen al Schitului românesc Prodromu, este pomenit astăzi în obştea în care a vieţuit mai bine de 40 de ani. Slujba Parastasului este săvârşită de soborul de preoţi şi diaconi slujitori ai schitului românesc, însă vor participa şi monahi de la celelalte mănăstiri şi schituri din Sfântul Munte.
"După tradiţia athonită, rânduiala Utreniei, a Ceasurilor şi a Sfintei Liturghii se săvârşeşte la Muntele Athos începând cu ora 2:00 şi se încheie în jurul orei 7:00. La finalul Sfintei Liturghii are loc slujba Parastasului, o rânduială uşor diferită faţă de cea care se săvârşeşte în România. Îndată după slujba Parastasului, la trapeza mănăstirii se organizează o agapă care este de fapt masa de obşte pe care monahii athoniţi o primesc în aceste zile de sâmbătă şi duminică de două ori pe zi. În celelalte zile ale Postului Mare se primeşte o singură dată pe zi", ne-a declarat părintele arhimandrit Timotei Aioanei, mare eclesiarh al Catedralei patriarhale din Bucureşti şi exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Părintele Petroniu Tănase a condus timp de aproape 26 de ani Schitul românesc Prodromu şi a vieţuit în acest loc din anul 1978, primii şapte ani ca vieţuitor, ca preot slujitor al acestei obşti. În timpul egumenatului său, împreună cu alţi părinţi români, s-a ostenit foarte mult pentru renovarea mănăstirii, a paracliselor, a bibliotecii, a trapezei, a atelierelor bisericeşti şi a celorlalte clădiri, precum şi pentru renovarea drumului de acces de la Mănăstirea Lavra până la Prodromu, într-o lucrare de o rară dăruire. Slujbe de pomenire a părintelui Petroniu sunt săvârşite astăzi în mai multe biserici din ţară şi străinătate. (Silviu Dascălu)