În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Părintele profesor Ioan Ică, pomenit la trei ani de la mutarea sa la Domnul
Marele profesor de teologie dogmatică şi simbolică, părintele Ioan Ică Senior, a fost pomenit sâmbătă, 13 aprilie, la trei ani de la trecerea sa la Domnul, informează Mitropolia Ardealului. Slujba de pomenire a fost oficiată în Catedrala Mitropolitană din Sibiu de un sobor de preoţi şi diaconi, sub protia Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. În sobor s-au aflat decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu, pr. conf. univ. dr. Constantin Horia Oancea, cadre didactice de la aceeaşi facultate, ucenici ai părintelui Ioan Ică Senior şi alţi slujitori ai Sfintelor Altare.
După slujba de pomenire, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a transmis familiei îndoliate condoleanţe şi gândurile de compasiune pentru pierderea unui mare teolog al Bisericii noastre, un preot cu o slujire îndelungată şi rodnică la Sfântul Altar şi un intelectual de marcă, model pentru generaţii de teologi şi tineri care au studiat la Sibiu şi la Cluj. „Pomenirile acestea liturgice noi le numim soroace și ele nu sunt ocazii întâmplătoare, nu sunt doar simple obligații pe care le avem față de cei plecați dincolo, ci ele constituie o adevărată părtășie cu ei, o comuniune cu ei și mai ales o comuniune de rugăciune, însoțindu-i în rugăciune pentru ca Dumnezeu să le rânduiască tot ceea ce li se cuvine, după osteneala acestei vieți. Nu încercăm să aducem elogii care de fapt ar fi mult prea simple față de răsplata pe care Dumnezeu o dă celor care Îi slujesc Lui și care și-au dăruit întreaga viață și slujire Altarului, dar și slujirii catedrei, care constituie un al doilea altar, la fel de prețios, pentru că este vorba de catedra învățământului teologic, catedra de la care Cuvântul lui Dumnezeu este transmis sufletelor și minților celor care se formează să devină slujitori. (…) S-a simțit prin slujba de astăzi bucuria comuniunii noastre, a tuturor, cu Hristos în primul rând, iar apoi cu toți cei dragi care sunt dincolo, în lumea veșniciei, așa cum suntem și trăim în comuniunea aceasta cu cei dragi ai noștri și cu cei cu care viețuim în lumea aceasta. Dumnezeu să-i odihnească și să primească puțina ofrandă pe care o aducem noi acum pentru cei care au fost profesorul Ioan Ică Senior și preoteasa Irina. Dumnezeu să-i odihnească cu drepții!”, a spus ierarhul.
Părintele profesor Ioan Ică Senior este pentru cei care l-au cunoscut un exemplu de mărturisire a teologiei ortodoxe, plin de entuziasmul credinţei asumate şi trăite în duh filocalic.