Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Parohia Găujani şi-a sărbătorit hramul
Pentru credincioşii Parohiei Găujani din Protoieria Giurgiu, sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon, patriarhul Constantinopolului, a fost prilej de mare bucurie, deoarece au sărbătorit cel de-al doilea hram al bisericii. Ridicată în anul 1856, biserica din localitatea Găujani reprezintă unul dintre cele mai importante monumente istorice ale judeţului Giurgiu, fiind singurul lăcaş de cult din Episcopia Giurgiului care îl are ca ocrotitor pe Sfântul Ierarh Nifon.
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Ambrozie, Episcopul Giurgiului, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de părintele consilier administrativ Nicuşor Puflea, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.



.jpg)
