Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Parohia românească din Oslo, Norvegia
În Duminica a 2-a din Postul Mare, Preasfinţitul Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, s-a aflat în mijlocul românilor din capitala Norvegiei. Sâmbătă seara, ierarhul a săvârşit Taina Sfântului Maslu şi a spovedit credincioşii în parohia românească din Oslo, iar duminică, 16 martie, a oficiat Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, alături de părintele paroh Marius Alin Ţeican şi de diaconul Sorin Sîplăcan. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Macarie le-a vorbit credincioşilor despre Sfântul Grigorie Palama, dascălul rugăciunii isihaste, rugăciune prin care se desăvârşesc şi se mântuiesc atât monahii, cât şi dreptmăritorii creştini.



.jpg)
