În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Parohia „Sfântul Ierarh Nectarie” din Dej a sărbătorit 14 ani de la înființare
Pentru al 14-lea an consecutiv, în ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul de la Eghina, sâmbătă, 9 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfântul Ierarh Nectarie” din Dej, cu prilejul hramului bisericii parohiale.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Mărturisitor pentru Hristos în timpurile moderne”, pornind de la modelul viețuirii Sfântului Ierarh Nectarie. De asemenea, a oferit încă două modele de mărturisitori: preotul mărturisitor Liviu Galaction Munteanu, fost profesor de teologie și rector al Academiei Teologice din Cluj, și părintele Nicodim Măndiță, ambii închiși în temnițele comuniste. Alături de alți mărturisitori și mari duhovnici misionari români persecutați sau martirizați de regimul comunist, Liviu Galaction Munteanu va fi canonizat în anul 2025, cu prilejul împlinirii a 140 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române (1885) și a 100 de ani de la înființarea Patriarhiei Române (1925), fiindu-i atribuită titulatura „Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj”, cu cinstire în ziua de 8 martie.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul de teologi „Sfântul Ierarh Nectarie” al parohiei.
La finalul slujbei, parohul comunității, protopopul Ioan Buftea, a mulțumit ierarhului și tuturor celor prezenți la cel de-al 14-lea hram al bisericii. Tuturor copiilor și tinerilor prezenți, Părintele Mitropolit Andrei le-a oferit cărți duhovnicești.