În prima zi de Paști, astăzi, 12 aprilie 2026, la Catedrala Patriarhală din București a fost săvârșită slujba Vecerniei Învierii Domnului, cu rânduială specială, cunoscută în tradiția populară drept „A doua Înviere”. Slujba a fost oficiată, la orele amiezii, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Preasfințitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum din cadrul Patriarhiei Antiohiei, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, și Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai Catedralei Patriarhale.
Parohia Sudiți a oferit daruri elevilor din satul ilfovean Merii Petchii
Elevii Școlii Primare nr. 1 din satul Merii Petchii, județul Ilfov, au primit luni, 9 septembrie, la început de an școlar, trăistuțe lucrate manual, echipate cu rechizite, cărți de colorat, dar și obiecte de uz personal. Darurile au fost oferite de parohia ilfoveană Sudiți pentru cei 60 de copii care urmează cursurile acestei instituții.
De dimineață, copiii împreună cu cadrele didactice și părinții au participat la slujba de Te Deum săvârșită de părintele Florin Mihai Bratu de la Parohia Sudiți, pe raza căreia se află școala. Apoi, după binecuvântarea cu agheasmă a sălilor de clasă, elevii au primit darurile oferite de parohie.
În acest an, la data de 8 septembrie, parohia a sărbătorit 150 de ani de la construirea bisericii parohiale. Lăcașul a fost edificat în anul 1874, având hramul „Nașterea Maicii Domnului”, ne-a transmis părintele Florin Mihai Bratu.



.jpg)
