În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
Parteneriat media între Radio Dobrogea şi TV Alpha Media
TV Alpha Media, post de televiziune din oraşul Medgidia, va prelua, începând din această săptămână, emisiunea "Revista presei" de la Radio Dobrogea, postul de radio al Arhiepiscopiei Tomisului, informează Biroul de comunicare. Potrivit directorului TV Alpha Media, Mioara Ţuţu, noua grilă a postului TV îşi propune atingerea tuturor coordonatelor esenţiale ale vieţii în societate, iar educaţia spirituală ocupă un loc important. Grila conţine deja o emisiune religioasă, realizată de către preoţi din municipiul Medgidia, dar "Revista presei" de la Radio Dobrogea atinge o latură sensibilă, oferind atât cultură spirituală, cât şi spirit jurnalistic, uneori punând punctul pe i în privinţa anumitor subiecte. Deviza TV Alpha Media este: "Aproape de oameni. Întotdeauna adevărul!" Pr. Eugen Tănăsescu, directorul Radio Dobrogea, a declarat că, cu binecuvântarea IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, postul de radio îşi propune o apropiere de lumea presei. A fost o surpriză plăcută şi totodată o bucurie dorinţa TV Alpha Media de a realiza acest parteneriat, ceea ce demonstrează o preocupare responsabilă a acestui post TV de a face jurnalism de calitate, prin apropierea de valorile spirituale tradiţionale ale românilor, chiar dacă ele sunt prezente într-un format aparte, precum cel de la "Revista presei".