Praznicul Naşterii Domnului a adunat şi în acest an mulţimi de credincioşi la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Sfânta Liturghie din ziua marelui praznic a fost săvârşită de
Parteneriat rodnic la Andrieşeni
Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae“ - Andrieşeni, Protopopiatul Iaşi 1, desfăşoară de mai mulţi ani o serie de activităţi în parteneriat cu Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ciobanu“ din Andrieşeni.
Parteneriatul are scopul de a-i educa pe copii, pe tineri şi pe părinţii acestora prin intermediul unor activităţi de educaţie religioasă, desfăşurate la biserică şi la şcoală. De asemenea, sunt realizate expoziţii tematice cu desene sau picturi pe sticlă, lemn (icoane), activităţi extracurriculare comune, pelerinaje religioase, serbări omagiale şi activităţi de voluntariat. Anul trecut, în luna octombrie a fost organizată o expoziţie de desene, iar de Ziua Naţională a României s-a desfăşurat un program artistic, prin amabilitatea părintelui paroh Mihai Cepeliuc. În ceea ce priveşte latura filantropică, Şcoala şi Biserica au colaborat în mod deosebit în cadrul activităţii „Suntem alături de semenii noştri“. Prin intermediul acesteia, copiii orfani, bătrânii, familiile cu mulţi copii din comunitate şi bolnavii din Secţia Şipote a Spitalului Socola din Iaşi au primit daruri pregătite de semenii lor. „În lunile aprilie-mai 2015, Şcoala este implicată într-o serie de manifestări religioase ale Parohiei Andrieşeni. Una dintre cele mai importante sărbători ale şcolii are loc pe 23 aprilie, când este pomenit Sfântul Gheorghe, care este şi ocrotitorul instituţiei de învăţământ din Andrieşeni. Anul acesta, rugăciunile de cerere şi de mulţumire au fost completate de Parastasul pentru dascălii care au trecut la Domnul. De asemenea, după evocarea personalităţii primului învăţător al satului, s-a desfăşurat un program artistic al Ansamblului folcloric «Rază de soare» al şcolii“, a amintit prof. Mariana Popescu, consilier educativ. Toate aceste acţiuni se desfăşoară prin colaborarea permanentă între Şcoală, Biserică şi comunitatea locală, contribuind în mare măsură la completarea laturii educaţionale a tinerilor. (C. Ciofu)