Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Patriarhul Albaniei, onorat de Biserica Anglicană
Preafericitul Anastasios, Arhiepiscopul de Tirana şi Durrës, Primatul Bisericii Ortodoxe din Albania, a primit "Crucea Lambeth", o importantă distincţie religioasă a Bisericii Anglicane, cu ocazia împlinirii a 19 ani de când a fost ales întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Albania.
Preafericitul Anastasios Yannoulatos a primit însemnul de la Rowan Williams, Arhiepiscopul de Canterbury, Primatul Bisericii Anglicane, în cadrul unei recepţii organizate la Palatul arhiepiscopal din York, Marea Britanie. "În timp ce contemplăm crucea, ne gândim la versurile lui T.S. Elliot: "Unde eşti, înţelepciune, căci te-am pierdut prin cunoaştere? Unde eşti, conştiinţă, căci te-am rătăcit prin ştiinţă". Despre cruce se pot spune multe informaţii, chiar şi mai multe cugetări teologice pot exista. Dar ceea ce este cu adevărat căutat de noi este să ne apropiem şi să câştigăm "înţelepciunea crucii" arătată în mântuirea oamenilor, care se bazează pe neîntrerupta milă, iubire şi jertfă a lui Dumnezeu", a spus Arhiepiscopul de Canterbury. Preafericitul Anastasios a fost felicitat pentru aniversarea a 19 ani de când a fost ales Arhiepiscop primat al Bisericii Ortodoxe din Albania cu misiunea de a reorganiza această Biserică greu încercată în perioada comunistă, când aproape a dispărut. Anastasios Yannoulatos, grec la origine, şi-a început cariera de misionar creştin în Africa şi a ajuns să fie, în scurt timp, unul din cei mai apreciaţi ierarhi ai Patriarhiei Ecumenice. Cu o vastă pregătire intelectuală şi teologică la cele mai renumite instituţii academice din Europa, Anastasios Yannoulatos a reuşit să-şi folosească la maximum cunoştinţele teologice şi grija pastorală pentru reînfiinţarea şi reorganizarea Bisericii Ortodoxe din Albania. Cu ocazia vizitei sale în Marea Britanie, Preafericitul Anastasios a susţinut şi o prezentare clericilor anglicani, cu tema "Vestirea Evangheliei în lumea modernă - renaşterea unei Biserici locale". "Când mă gândesc la vestirea Evangheliei, gândurile mele se îndreaptă spre Marea Moartă şi Marea Galileii, care sunt diferite, dar se aseamănă prin singurul fapt că primesc apa de la râul Iordan. Marea Galileii primeşte apa şi o oferă malurilor, irigându-le. Marea Moartă o ţine numai pentru ea. În prima, viaţa înfloreşte. În a doua, nu este nici un semn de viaţă. Domnul Hristos nu a fost niciodată la Marea Moartă, El şi-a început misiunea pe malul Mării Galileii. Noi, creştinii, avem privilegiul de a fi adăpaţi permanent la apele Iordanului spiritual. Noi primim mereu daruri spirituale şi materiale. Dacă le ţinem numai pentru noi, sigur le vom pierde. Marea Moartă este simbolul primirii darurilor, dar şi al reţinerii egoiste a lor. Noi trebuie să ne asemănăm îmbelşugatelor ape ale Galileii, care oferă viaţa. Adevărata Viaţă!"