În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Patriarhul Ecumenic a vizitat locurile natale
Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Sanctitatea Sa Bartolomeu, a făcut un pelerinaj de trei zile în Insula Imbros (Gokceada în limba turcă), aflată în nordul Mării Egee, în zilele de 11-13 august. Această insulă este locul unde Patriarhul Ecumenic s-a născut. Această vizită a avut loc cu ocazia aniversării a 50 de ani de când Dimitrios Archontonis (numele de mirean al Patriarhului) a intrat în cler, la vârsta de 21 de ani. Cu ocazia acestui jubileu personal, numeroşi cetăţeni ai insulei, rezidenţi acum în Grecia, au venit în Insula Imbros pentru a-l felicita pe Patriarh. Printre ei a fost şi Stavros Lambrinidis, ministrul grec al afacerilor externe, primit de Patriarh cu mare bucurie. Această vizită este prima efectuată de un ministru grec al afacerilor externe în Turcia, după Acordul de la Lausanne din 1923. În discursul său, Lambrinidis a vorbit despre ameliorarea relaţiilor dintre Grecia şi Turcia în ultimii ani - în ciuda multelor lucruri care mai trebuie făcute - şi s-a adresat cetăţenilor din Imbros cu aceste cuvinte: "Viitorul vostru este în Europa. Intrarea Turciei în Uniunea Europeană, când toate condiţiile se vor împlini, va fi bună pentru Grecia, pentru Turcia şi pentru întreaga regiune. Ea va fi bună pentru popoarele noastre". Răspunsul Patriarhului Bartolomeu a cuprins referinţe la buna comunicare dintre cele două popoare: "Marea Egee poate şi trebuie să devină o mare care uneşte cele două popoare, nu numai în cuvinte, ci şi în fapte". Sâmbătă 13 august, Patriarhul Ecumenic a săvârşit dumnezeiasca Liturghie în Biserica Adormirii Maicii Domnului, în aceeaşi bierică în care a fost hirotonit diacon de către părintele său spiritual, Mitropolitul Méliton Hagis, pe atunci Mitropolit de Imvros şi Tenedos, apoi Mitropolit de Calcedonia. Într-un discurs cu ochii în lacrimi, Patriarhul şi-a făcut un bilanţ al vieţii sale: naşterea sa la Imbros, studiile la Şcoala Teologică de la Halki, intrarea sa în cler la 1961, cei doi ani de serviciu militar în Armata Turciei, cei 5 ani de studii în Italia, Elveţia şi Germania, cei 4 ani petrecuţi la catedră la Halki, înainte de închiderea acestei şcoli teologice în 1971 de către autorităţile turce, cei 20 de ani de slujire la Cabinetul personal al Patriarhului Dimitrios al Constantinopolului, şi cei 20 de ani de patriarhat, de la alegerea sa în 1991. "Slavă lui Dumnezeu pentru toate, voi continua să slujesc Biserica, cu toată puterea mea, trebuie să o fac!", a spus Sanctitatea sa.