Cu prilejul hramului de toamnă, sărbătoarea Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, 13 noiembrie, paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului a îmbrăcat haine de sărbătoare. Evenimentele religioase au culminat astăzi cu Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Patriarhul Ecumenic în satul natal din insula Imbros
În ajunul sărbătoririi Sfântului Antonie cel Mare, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a efectuat o vizită în insula Imbros, locul său de naştere. Sanctitatea Sa Bartolomeu a fost însoţit de Episcopul Athinagoras Sinopis, secretar al Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice, precum şi de alţi clerici. Înainte de această vizită, în Imbros a nins considerabil, astfel că la venirea Sanctităţii Sale insula era complet acoperită de zăpadă, iar drumurile de acces spre micile localităţi ale insulei nu erau curăţate. Sanctitatea Sa a dorit să vadă locurile natale şi să se închine în mica Biserică "Sfântul Antonie" ridicată în satul său natal. După ce a parcurs o parte din drum cu maşinile, delegaţia a străbătut pe jos pustiul îngheţat până la locul de rugăciune, unde a fost săvârşită slujba Vecerniei. Întâlnirea cu locurile natale a produs mare bucurie Patriarhului Ecumenic, care a spus că zăpada aşternută peste dealurile şi văile din Imbros i-a adus aminte de anii copilăriei. (M.N.)



.jpg)
