Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Pe scurt

Pe scurt

Data: 22 Decembrie 2008

Noi duhovnici în Arhiepiscopia Bucureştilor

Vineri, 19 decembrie 2008, PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârşit slujba de hirotesie întru duhovnic a nouă preoţi, nou-hirotoniţi, din Arhiepiscopia Bucureştilor. La finalul slujbei săvârşită în Paraclisul patriarhal, cu hramul „Sfântul Gheorghe“, „Sfânta Parascheva“ şi „Sfântul Prooroc Daniel“, Patriarhul României a rostit un cuvânt de învăţătură în care a subliniat că această slujire şi acest dar de la Dumnezeu se referă la creşterea duhovnicească a credincioşilor care sunt încredinţaţi spre păstorire preoţilor. PF Patriarh Daniel a explicat apoi că părintele duhovnicesc este cel care-l face pe creştin, cu ajutorul Duhului Sfânt şi a harului Preasfintei Treimi, să crească duhovniceşte. „Aşa cum un părintele hrăneşte şi îmbracă pe copil, tot aşa un părinte duhovnicesc hrăneşte cu hrana sfântă a Sfintelor Scripturi şi a scrierilor sfinţilor sufletul omului credincios şi îl îmbracă în haina virtuţilor, în haina faptelor bune“, a mai spus Părintele Patriarh, care a evidenţiat, de asemenea, că duhovnicul trebuie să se remarce în primul rând prin bunătate, prin înţelepciune şi prin multă rugăciune. „Trebuie să ne rugăm pentru oamenii care se spovedesc la noi. Nu este suficient să le dăm doar sfaturi bune, ci trebuie să-i însoţim cu rugăciunea, pentru ca Dumnezeu să le întărească voinţa, ca ceea ce ştiu ei că este bine să poată traduce în faptă“, a explicat Părintele Patriarh. Preafericirea Sa a înmânat apoi fiecărui preot în parte Certificatul de duhovnic, fără de care nici un slujitor nu poate săvârşi Taina Spovedaniei. Acest certificat dă dreptul persoanei menţionate să exercite slujirea de duhovnic atât timp cât se află sub ascultare canonică faţă de chiriarhul locului şi săvârşeşte cele ale duhovniciei potrivit sfintelor canoane ale Bisericii Ortodoxe. (C.B.)

CD cu Sfânta Liturghie în limba rromani, la Mănăstirea Radu Vodă

Mâine, 23 decembrie 2008, ora 10:45, la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti, Aşezământul „Vasiliada“ al Arhiepiscopiei Bucureştilor va lansa un compact disc cu Sfânta Liturghie ortodoxă în limba rromani, informează Biroul de Presă al Patriarhiei Române. Cu acest prilej, de la ora 9:00, va fi oficiată Sfânta Liturghie şi o slujbă de pomenire a romilor, victime ale Holocaustului. Răspunsurile liturgice vor fi date alternativ, din cele două strane, în limbile română şi rromani. CD-ul va fi oferit gratuit în toate comunităţile de romi care vorbesc limba rromani. În aceeaşi zi, de la ora 17:00, la Teatrul Metropolis din Bucureşti, Aşezământul „Vasiliada“ va lansa alte trei CD-uri cu poveşti religioase pentru copii, în lectura actorilor Tamara Buciuceanu, Alexandru Halic şi Manuela Hărăbor. Atât CD-ul cu Sfânta Liturghie în limba rromani, cât şi cele cu poveşti religioase pentru copii au apărut cu binecuvântarea PF Părinte Patriarh Daniel şi prin purtarea de grijă a PS Părinte Varsanufie, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Program social-filantropic - „Dăruind vei dobândi“

În perioada premergătoare marelui praznic al Naşterii Domnului Iisus Hristos, în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, Sectorul social al Episcopiei Oradiei a desfăşurat programul social-filantropic „Dăruind vei dobândi“, informează Biroul de Presă al Eparhiei amintite. În cadrul acestui program, s-au împărţit celor aflaţi în nevoie pachete cu alimente, dulciuri, haine, cărţi de rugăciuni şi iconiţe. Pe 12 decembrie, Episcopia a participat ca partener principal la organizarea şi desfăşurarea festivalului-concurs „Naşterea Domnului, dar de Crăciun“. Toţi cei 215 participanţi au primit din partea PS Sofronie săculeţi cu dulciuri. În cadrul acestui program au fost implicate mai multe parohii din Eparhie, care desfăşoară activităţi sociale. Programul „Dăruind vei dobândi“ va continua în zilele ce urmează la Fundaţia de Caritate „Delureni“, Protopopiatul Oradea. În cadrul acestei fundaţii, în cele cinci case de copii ale instituţiei sunt îngrijiţi 30 de copii.

„Cultura este progresul sufletului nostru închinat lui Dumnezeu“

IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, a participat pe 19 decembrie a.c., alături de personalităţi ale vieţii culturale craiovene, dar şi de invitaţi din partea Primăriei Craiova şi a Consiliului Judeţean Dolj, la centenarul Muzeului de artă din Craiova. După ce şi-a masifestat bucuria de a fi prezent în mijlocul celor de faţă, IPS Irineu a vorbit despre legătura dintre cultură şi cult, dintre creaţie şi Creator: „Dacă ar fi să vorbim despre acest muzeu, nu ne-am putea opri să aducem elogii celor care au construit acest spaţiu, un spaţiu sacru, deoarece cultura vine de la cult; este progresul sufletului nostru închinat lui Dumnezeu; de la El vine inspiraţia. Materia în sine nu are conştiinţă proprie, decât numai în măsura în care este conştientizată de Creator. Materia este organizată numai după planul Creatorului ei“. În încheierea discursului său, IPS Irineu şi-a manifestat dorinţa ca muzeul de artă să fie trecut pe lista monumentelor UNESCO, alături de toate celelalte monumente arhitecturale din Oltenia. IPS Mitropolit Irineu a primit din partea personalului muzeului de artă o carte îngrijită de Alexandru şi Aristia Aman, o diplomă de excelenţă şi o medalie comemorativă a centenarului, toate acestea cu aprecierea purtării sale de grijă „faţă de sufletul românesc şi protejarea spiritului creştin-ortodox, pentru preocuparea permanentă şi respectarea patrimoniului cultural-bisericesc din zona Olteniei“, după cum a spus domnul Florin Rogneanu, directorul Muzeului de artă din Craiova. Au mai fost înmânate medalii şi diplome personalităţilor locale şi instituţiilor publice care au colaborat, de-a lungul timpului, cu Muzeul de artă din Craiova. (Ioniţă Apostolache)