În Duminica a 30‑a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, s‑a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Halânga, Protopopiatul Drobeta, unde a săvârșit Sfânta
Pe scurt
Simpozion dedicat noii Catedrale patriarhale
Sectorul Monumente şi Construcţii al Patriarhiei Române lansează invitaţia de participare la Simpozionul tematic-consultativ: „Noua Catedrală Patriarhală - Catedrala Mântuirii Neamului: arhitectură, structură, utilitate cultuală şi culturală“. Simpozionul va avea loc în data 15 decembrie 2008, ora 10:00, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul“ din Palatul Patriarhiei. Simpozionul este organizat de Patriarhia Română, prin Sectorul Monumente şi Construcţii Bisericeşti, sub înaltul patronaj al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României. Conform temei abordate, simpozionul are ca scop principal o consultare tematică cu arhitecţi specialişti, care au proiectat biserici de mari dimensiuni în mediul urban după anul 1990. În acest sens, arhitecţii participanţi vor avea posibilitatea să-şi expună proiectele, ideile şi sugestiile pe această temă. Sectorul Monumente şi Construcţii Bisericeşti adresează rugămintea de confirmare a participării până cel târziu miercuri, 10 decembrie 2008, la Sectorul Monumente şi Construcţii Bisericeşti, tel/fax: (021) 406.71.80. sau catedrala@patriarhia.ro, de unde se pot obţine, de asemenea, informaţii suplimentare. ,,Text şi discurs religios“ la UAIC Catedra de Limbă Română şi Lingvistică Generală din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii ,,Alexandru Ioan Cuza“ (UAIC) din Iaşi, organizează în perioada 5-6 decembrie a.c., în Aula Magna ,,Mihai Eminescu“, Ediţia I a Conferinţei Naţionale ,,Text şi discurs religios“. În cadrul conferinţei se vor desfăşura o serie de comunicări având ca teme: ,,Traducerea textului sacru“ şi ,,Retorica discursului religios“. Vor ţine alocuţiuni Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înalt Preasfinţitul Bartolomeu, Mitropolitul Albei, Crişanei şi Maramureşului, prof. univ. dr. Vasile Işan, rectorul Universităţii ,,Al. I. Cuza“ din Iaşi, PS Petru, Episcopul Diecezei Romano-Catolice Iaşi şi alţi invitaţi. (C.C.) Arhiepiscopia Tomisului este alături de familia tânărului Eugen Anghel Astăzi, la ora 11:00, la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Constanţa, Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba de înmormântare a tânărului Eugen Anghel. De pe patul spitalului, acesta îi ceruse preşedintelui ţării aprobarea cererii de eutanasiere, pentru a atrage atenţia asupra stării grave în care se afla. Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, l-a vizitat şi mângâiat duhovniceşte săptămâna trecută şi începuse demersurile pentru tratament în străinătate. Preoţii i-au făcut slujba Sfântului Maslu, însă boala a făcut ca tânărul de doar 29 de ani să treacă la Domnul. Totodată, Arhiepiscopia Tomisului va face demersurile necesare în vederea obţinerii unui loc de veci pentru înhumarea tânărului decedat. (Biroul de presă al Arhiepiscopiei Tomisului)