Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Pe scurt
Apel pentru încetarea violenţelor în Somalia
Papa Benedict al XVI-lea a făcut apel, ieri, la comunitatea internaţională să ajute la încetarea violenţelor în Somalia, unde confruntările armate au determinat strămutarea a circa un milion de persoane, informează Rompres. Adresându-se pelerinilor şi turiştilor veniţi în Piaţa „Sf. Petru“, cu ocazia audienţei sale generale săptămânale, Suveranul Pontif a afirmat că urmăreşte „cu îngrijorare“ evenimentele din ţara africană. „Fac apel la cei cu responsabilităţi, la nivel local şi internaţional, să găsească soluţii paşnice pentru a trimite ajutoare populaţiei“ din Somalia, a declarat papa. Acesta a încurajat, de asemenea, organizaţiile umanitare ca, în pofida dificultăţilor şi a pericolelor, să rămână în Somalia pentru a ajuta populaţia. Educaţia mass-media, în atenţia clericilor catolici În perioada 16-19 noiembrie 2007, la sediul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti a avut loc Întâlnirea Naţională a Operatorilor Media Catolici (INOMC) la care au participat reprezentanţi ai mai multor dieceze şi eparhii catolice din ţară, informează Agenţia de ştiri Catholica. Tema întâlnirii a fost educaţia media. În timpul lucrărilor s-au cristalizat următoarele propuneri: să se lucreze la promovarea importanţei sectorului mass-media în cadrul fiecărei dieceze, necesitatea educaţiei media, atât a tinerei generaţii, cât şi a preoţilor şi a viitorilor preoţi; continuarea inventarierii resurselor mass-media din fiecare dieceză; reeditarea unei agende actualizate cu adresele şi telefoanele tuturor instituţiilor catolice din ţară. Printre temele propuse pentru viitoarea întâlnire s-au evidenţiat problema relaţiilor publice ale Bisericii şi cele legate de managementul media în dieceze. Catedrala din Ciudad de Mexico a fost închisă Catedrala din capitala Mexicului şi-a închis porţile acum câteva zile, după ce peste 100 de protestatari pe motive politice au întrerupt Sfânta Liturghie, informează agenţia de ştiri Catholica. Decizia a fost anunţată de Armando Martinez, preşedintele Colegiului Avocaţilor Catolici din Mexic, care a spus că redeschiderea Catedralei va avea loc doar atunci când guvernul va garanta securitatea credincioşilor şi a preoţilor. Protestatarii i-au ameninţat pe credincioşi, pe preoţi şi pe Cardinalul Norberto Rivera Carrera, Arhiepiscop de Ciudad de Mexico, aflat duminică în Roma. „Sunt acte de agresiune pe care nu trebuie să le permitem“, a declarat Martinez, care a spus că prima grijă o reprezintă siguranţa credincioşilor precum şi a prelaţilor. Demonstranţii au spus că au fost provocaţi de clopotele Catedralei care au bătut prea mult, întrerupând marşul prin piaţa Zocolo unde vorbea Lopez Obrador. Decanul Catedralei, Ruben Avila, a declarat pentru „El Universal“ că clopotele au bătut normal, conform programului de duminică.