Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Pe scurt
A doua sinaxă a stareţilor şi stareţelor din Arhiepiscopia Sibiului
Stareţii şi stareţele din Arhiepiscopia Sibiului se vor reuni astăzi, 19 noiembrie, în cadrul celei de-a doua sinaxe din acest an. Reuniunea va avea loc la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov. Sinaxa stareţilor şi a stareţelor din Arhiepiscopia Sibiului va fi prezidată de IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului. La sinaxă va fi prezent şi PS Visarion Răşinăreanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. În prima parte a sinaxei se va prezenta referatul „Sf. Ioan Gură de Aur şi viaţa monahală“, iar în partea a doua se vor discuta diferite probleme cu care se confruntă aşezămintele monahale din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului şi se va încerca să găsirea celor mai potrivite soluţii, astfel încât viaţa monahală din cele 29 de aşezăminte monahale să se desfăşoare în condiţii normale. Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor a împlinit 50 de ani PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a împlinit, ieri, 50 de ani. Prea Sfinţia Sa s-a născut la 18 noiembrie 1957, în Iaşi. A intrat ca frate la Mănăstirea Putna în 1980, iar patru ani mai târziu a fost tuns în monahism. În perioada 1985-1989 a urmat cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna“ din Sibiu, luându-şi licenţa cu lucrarea „Parabolele lui Iisus, de Joachim Jeremias“. În anul 1990 a fost numit stareţ la Mănăstirea Râşca. Un an mai târziu, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. În perioada anilor 1991-1995, PS Calinic a frecventat cursurile Facultăţii de Medicină din cadrul Academiei Mihăilene, iar între anii 1994-1998 pe cele ale Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Petre Andrei“ din Iaşi. De asemenea, în anul 2004, a obţinut titlul de doctor cu lucrarea „Logica trinităţii“.