În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Pe urmele Domnului în Țara Sfântă
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în perioada 27 octombrie - 2 noiembrie 2017, un grup de 54 de enoriași ai Parohiei Iancu Nou-Bălăneanu, Protoieria Sector 2 Capitală, a fost într-un pelerinaj - al șaptelea, la Locurile Sfinte.
A devenit deja tradiție pentru comunitatea bucureșteană ca sub îndrumarea părintelui Laurențiu Lazăr, împreună cu pr. Eugen Bruno Marin, slujitori la parohia amintită, să meargă și să viziteze Locurile Sfinte. Și de această dată, pelerinii au pășit cu aceeași emoție pe pământul ce amintește de obârșiile creștinismului și s-au închinat în diferite biserici sau alte locuri sfinte.
Tot pelerinajul a fost plin de semnificații deosebite, însă, mărturisesc participanții, cele mai intense sentimente duhovnicești au fost trăite la Sfânta Liturghie săvârșită în noaptea de 30 octombrie la Sfântul Mormânt, în sobor cu preoți din Federația Rusă, Ucraina și Grecia sub protia IPS Theodosie, din cadrul Patriarhiei Ierusalimului. La momentul rânduit, cei care au primit dezlegare s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului la Liturghia săvârșită sub acoperișul Kuvoulkionului Mormântului dătător de viață al Fiului lui Dumnezeu Cel a treia zi înviat din morți.
„Pelerinajul s-a desfășurat atât în vechiul Regat de Sud al Iudeii, adică Ierusalim, Ierihon, Betleem, Hozeva, Iordan - locul Botezului Domnului, Quarantania, Qumran, cât și în Regatul de Nord al lui Israel, respectiv Nazaret, Capernaum, Cana Galileii, Tabor, Tiberias. Ineditul a constat în vizitarea Peninsulei Sinai, prin închinarea la moaștele Sfintei Ecaterina de la mănăstirea cu același nume, de la poalele Horebului și ascensiunea pe muntele în care profetul Moise a primit Tablele Legii și în care profetul Ilie a simțit adierea lui Dumnezeu”, a declarat părintele Laurențiu Lazăr.
Pelerinajul a fost organizat de Agenția BASILICA a Patriarhiei Române, în colaborare cu partenerii din Israel. Majoritatea dintre participanți au mai pășit pe tărâmul Țării Sfinte, obișnuiți fiind dejal cu trăirile duhovnicești și obiectivele vizitate de-a lungul celor șapte zile de împreună-trăire cu Hristos și sfinții Săi.