Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Pelerinaj de Florii în Bucureşti
În ajunul praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, sâmbătă, 8 aprilie, va fi organizat în întreaga ţară tradiţionalul Pelerinaj de Florii. În Bucureşti, Pelerinajul de Florii începe de la Mănăstirea Radu Vodă, la ora 16:00, după ce vor fi săvârşite Vecernia şi slujba de sfinţire a stâlpărilor. Pelerinii vor merge pe bd. Mărășești - bd. Dimitrie Cantemir - str. Bibescu Vodă - str. Șerban Vodă – Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon”-Nou (Paraclis Patriarhal) - str. Principatele Unite - str. Ienăchiță Văcărescu - str. Sfânta Ecaterina - Biserica „Sfânta Ecaterina” (paraclis universitar) - str. Bibescu Vodă - Colina Bucuriei - Catedrala Patriarhală. La pelerinaj vor participa credincioși din toate parohiile din Capitală și Ilfov, precum şi clericii din cadrul protopopiatelor din Capitală și din protopopiatele Ilfov Sud și Nord, aproximativ 950. Pelerinajul de Florii va culmina cu slujba de sfințire a icoanei mari praznicare, săvârșită pe Colina Bucuriei.



.jpg)
