Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Pelerinaj la Mănăstirea Nicula
Credincioşii din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, dar şi din celelalte eparhii ale Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului, sunt invitaţi să parcurgă pe jos, săptămâna viitoare, traseul de la Gherla la Mănăstirea Nicula. Arhiepiscopia Clujului, în colaborare cu Protopopiatul Ortodox Român Gherla, organizează marţi, 14 august, în ajunul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului, pelerinajul "La Nicula colo-n deal". Procesiunea are loc cu ocazia hramului mănăstirii de la Nicula, unde an de an credincioşii din toată ţara vin să se închine icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
Pelerinajul va debuta la ora 14:00, la Biserica "Sfântul Nicolae" din parcul oraşului, de unde se va porni spre mănăstire. Pe parcursul traseului, aşa cum este tradiţia, credincioşii împreună cu preoţii se vor ruga şi vor intona pricesne şi imne închinate Maicii Domnului. La pelerinaj va participa şi Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului, alături de ierarhii invitaţi la hramul Mănăstirii Nicula.



.jpg)
