În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Pelerinaj la Târgovişte cu prilejul sărbătoririi Sfântului Ierarh Nifon
Credincioşi din întreaga ţară sunt aşteptaţi să participe astăzi, 11 august, la Catedrala Arhiepiscopală din Târgovişte, la sărbătorirea Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţãrii Româneşti, ocrotitorul Arhiepiscopiei Târgoviştei. Programul liturgic a început de ieri cu Vecernia şi procesiunea tinerilor din Arhiepiscopia Târgoviştei din Parcul Mitropoliei spre Mănăstirea Stelea, cu încheiere în faţa Catedralei Arhiepiscopale. După procesiune, programul liturgic a continuat cu slujba Acatistului Sfântului Ierarh Nifon şi închinarea pelerinilor la racla cu moaştele Sfântului Nifon, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei. Astăzi, Sfânta Liturghie este săvârşită de un sobor de ierarhi pe podiumul amenajat lângă Catedrala Arhiepiscopală din Târgovişte, iar credincioşii prezenţi se pot închina sfintelor odoare duhovniceşti care sunt aşezate într-un baldachin în afara locaşului de cult. De asemenea, potrivit Biroului de presă al Eparhiei, cu prilejul sărbătoririi Sfântului Ierarh Nifon, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, premiază elevii care au obţinut premii la Olimpiadele Naţionale la diferite discipline, precum şi pe profesorii care i-au îndrumat, în semn de recunoştinţă adus de Biserică ştiinţei şi culturii.
Sfântul Ierarh Nifon a fost chemat în Ţara Românească de voievodul Radu cel Mare (1495-1508) pentru a reorganiza Biserica Ortodoxă din ţară, înfiinţând episcopiile de la Râmnic şi Buzău. Sfântul Ierarh Nifon este primul sfânt canonizat pe teritoriul ţării noastre, şi anume, în anul 1517, iar trecerea în rândul sfinţilor a fost stabilită în data de 11 august.