Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Pelerinaj spre alinare sufletească în oraşul Buftea
Credincioşii din oraşul Buftea şi din partea de nord a judeţului Ilfov au avut bucuria de a participa sâmbătă, 20 aprilie, la o procesiune cu racla ce adăposteşte o părticică din Lemnul Sfintei Cruci şi moaştele a şapte sfinţi. Evenimentul a fost organizat de Protopopiatul Ilfov Nord şi Primăria Buftea, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pentru alinarea duhovnicească a credincioşilor din Buftea care se confruntă în această perioadă cu grele probleme din cauza crizei economice.
Racla ce conţine un fragment din Lemnul Sfintei Cruci şi părticele din cinstitele moaşte ale Sfântului Ioan Botezătorul, ale Sfântului Mucenic Trifon, ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ale Sfântului Mucenic Teodor Tiron, ale Sfântului Mucenic Elefterie, ale Sfântului Mucenic Haralambie şi ale Sfintei Cuvioase Paraschevi a fost adusă de la Biserica „Sfântul Vasile“-Victoria din Protopopiatul 2 Capitală, de către părintele arhimandrit Veniamin Goreanu, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor, împreună cu pr. paroh Cristinel Trandafir şi cu ceilalţi slujitori de la biserica bucureşteană.
La orele amiezii, racla cu părticica din Sfânta Cruce şi cu sfintele moaşte a fost întâmpinată la Biserica „Sfânta Muceniţă Varvara“-Atârnaţi 1 din Buftea, de către părintele arhimandrit Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor, pr. Cristian Burcea, protoiereul Protopopiatului Ilfov Nord, pr. Pompiliu Dinu, protoiereul Protopopiatului III Capitală, împreună cu clericii de la bisericile protopopiatului şi cu credincioşii din oraşul Buftea. De aici, întreaga adunare a pornit, intonând cântările „Crucii Tale“ şi „Mântuieşte, Doamne!“, în procesiune spre Monumentul Sfintei Cruci din centrul oraşului Buftea, unde a avut loc prima oprire. După ce s-a făcut o ectenie şi s-a rostit condacul I al Acatistului Sfintei Cruci, pelerinajul a continuat pe Bulevardul Mihai Eminescu, apoi pe aleea din capătul Parcului Mihai Eminescu până în parcul din faţa Primăriei Buftea, unde a avut loc a doua oprire, marcată de citirea condacului al 13-lea din Acatistul Sfintei Cruci. Intonând cântările „Cine este Dumnezeu“ şi „Mare este puterea Crucii“, preoţii şi credincioşii au condus racla cu sfintele odoare până la intersecţia străzilor Vlăsiei, Viilor, Artelor şi Ştirbei Vodă, unde a avut loc o nouă oprire pentru rostirea ecteniei şi a uneia din cântările de la Laudele din Duminica Sfintei Cruci. De aici, pelerinajul a continuat pe strada Ştirbei Vodă, pe lângă Casa de Cultură a oraşului Buftea, până la biserica Parohiei „Sfânta Varvara“-Atârnaţi I, unde sfânta raclă a fost aşezată spre închinare într-un baldachin special amenajat. După ce a rostit o rugăciune de mulţumire adusă lui Dumnezeu şi de cinstire a Sfintei Cruci, arhim. Veniamin Goreanu i-a felicitat pe credincioşii care au participat la pelerinaj: „Este o mare mângâiere pentru noi, cei care am avut bucuria şi prilejul de a ne afla în acest pelerinaj şi de a petrece duhovniceşte înălţându-ne mintea către Dumnezeu, către Fiul Său, Care S-a răstignit pe ea ca să ne răscumpere din păcate şi să ne readucă la starea cea dintâi. Noi ne bucurăm pentru că Dumnezeu a rânduit şi a îngăduit ca astăzi să fim împreună la acest pelerinaj, şi mai ales să avem posibilitatea, ca şi cei care, după secolul al IV-lea, au făcut pelerinaje foarte lungi ca să se închine Sfintei Cruci, să ne închinăm şi să cerem ajutorul lui Dumnezeu“.
Sărbătoarea a continuat la Biserica „Sfânta Varvara“ cu Vecernia Mare unită cu Litia şi cu Acatistul Sfintei Cruci. După slujbă, părintele arhimandrit Veniamin Goreanu a rostit un cuvânt de învăţătură despre Sfânta Cruce şi despre folosul cinstirii ei în viaţa credincioşilor. Părintele consilier a mai precizat că părticica din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci şi moaştele celor şapte sfinţi, care au fost aduse în procesiune în oraşul Buftea, au fost dăruite Parohiei „Sfântul Vasile“-Victoria în anul 1770, de către stareţul Macarie al Mănăstirii Dohiaru din Sfântul Munte, ca semn de recunoştinţă pentru multele daruri şi binefaceri pe care le-a primit de la credincioşii români. De asemenea, părintele consilier Veniamin Goreanu i-a felicitat pe părintele protopop Cristian Burcea şi pe primarul localităţii, Gheorghe Pistol, pentru organizarea acestui eveniment, pe preoţii din oraşul Buftea şi pe toţi credincioşii care au participat la pelerinaj. Părintele protopop Cristian Burcea a precizat că pelerinajul a avut ca scop stoparea prozelitismului sectar în zonă, dar mai ales folosul duhovnicesc al credincioşilor ortodocşi aflaţi într-o perioadă dificilă. „Este un eveniment foarte important pentru comunitatea din Buftea, unde preoţii se străduiesc să întărească credinţa drept-măritorilor creştini şi să lupte împotriva fenomenului sectar în această perioadă secularizată“, a spus pr. protopop.
Programul de sâmbătă s-a încheiat cu un concert de cântări religioase oferit de Corul „Macarie Protopsaltul“ al Protopopiatului Ilfov Nord.
Ieri, 21 aprilie, racla cu Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci şi cu sfintele moaşte a fost dusă la Parohia „Sfântul Ilie Tesviteanul“-Săbăreni din oraşul Buftea, unde au fost săvârşite Acatistul Sfintei Cruci, Utrenia şi Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.