Pelerinaj tradițional la Mănăstirea Ghighiu din Prahova

Mănăstirea Ghighiu din județul Prahova și-a sărbătorit vineri, 25 aprilie, hramul principal. În mijlocul obștii monahale și al pelerinilor adunați, ca în fiecare an, pentru a se bucura de frumusețea rânduielilor pascale și a primi apă de la izvorul tămăduitor, s-a aflat Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, care a săvârșit Sfânta Liturghie la Altarul de vară, urmată de slujba de sfințire a apei.

Pe tot parcursul acestei zile, pelerini sosiți din țară și credincioși din împrejurimi au cinstit cu multă evlavie și recunoștință icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Siriaca”, aflată în patrimoniul sacru al așezământului monahal, acest pelerinaj din Vinerea Luminată devenind deja o tradiție aici.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a vorbit despre episodul descris de Evanghelia zilei (Ioan 2, 12-22), petrecut la Templul din Ierusalim în timpul primului pelerinaj pascal la care ia parte Mântuitorul în Evanghelia după Ioan: „Iudeii au rămas surprinși de gestul ieșit din comun al lui Iisus de a răsturna mesele zarafilor, de a-i alunga pe negustori și animalele lor din Templu, și L-au întrebat: «Ce semn ne arăți că faci acestea? Iisus a răspuns și le-a zis: Dărâmați templul acesta și în trei zile îl voi ridica». Iudeii au râs ironic, zicând: «În patruzeci și șase de ani s-a zidit templul acesta, și Tu îl vei ridica în trei zile?». Dar Sfântul Evanghelist Ioan, care a descris momentul la câteva decenii după ce se petrecuse, a zis că Iisus spusese aceasta despre templul trupului Său. Evanghelia de astăzi se încheie astfel: «De aceea, când a înviat din morți, ucenicii Lui și-au adus aminte că aceasta o spusese și au crezut Scripturii și cuvântului rostit de Iisus». Era vorba de templul trupului Său răstignit, mort pe Cruce, îngropat, dar care după trei zile va fi ridicat ­biruitor din moarte și din mormânt și, în felul acesta, templul trupului Său a fost restaurat, pentru că prin moartea și Învierea Lui, Hristos restaurează, vindecă, tămăduiește și reface natura căzută a lui Adam cel neascultător, aducând-o la starea la care trebuia să ajungă Adam, adică la asemănarea cu Dumnezeu. Prin Pătimiri, răstignire, moarte și Înviere, Iisus Hristos Și-a asumat natura noastră căzută, a transfigurat-o, făcând-o strălucitoare, desăvârșită și îndumnezeită, capabilă să treacă prin piatra mormântului fără să strice pecețile puse pe ea, așa cum atunci când S-a născut din preacuratele sângiuiri ale Maicii Sale nu a stricat pecețile fecioriei acesteia. Trupul lui Iisus, proslăvit după Înviere, trece nu numai prin piatra mormântului, ci în mod repetat prin ușile încuiate ale casei unde erau ucenicii, fără să le spargă. Iată că atunci, după Înviere, ucenicii au văzut și au înțeles adevăratul sens al acestor cuvinte pe care Iisus le-a rostit când i-a alungat pe negustori din Templu”.

În încheierea cuvântului său, ierarhul a vorbit despre istoria praznicului Izvorului Tămăduirii, care comemorează o minune săvârșită de Maica Domnului în apropierea Constantinopolului după prima jumătate a secolului al 5-lea.

 „Sărbătoarea aceasta ne amintește despre rolul pe care apa, ca mijloc de vindecare, îl joacă în viața noastră. Mântuitorul Iisus Hristos, atunci când a poposit la fântâna lui Iacov din apropierea cetății Sihar, i-a cerut apă unei femei samarinence care s-a mirat de rugămintea Acestuia. Mântuitorul îi spune cuvinte foarte însemnate: «Dacă ai fi știut darul lui Dumnezeu și Cine este Cel ce-ți zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, și ți-ar fi dat apă vie» (Ioan 4, 10). Femeia samarineancă n-a înțeles la început la ce se referă și a cerut: «Doamne, dă-mi această apă ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot» (4, 15). Mântuitorul îi spune: «Oricine bea din apa aceasta», adică a fântânii, «va înseta iarăşi; dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viață veșnică» (4, 13-14). Cu alt prilej, aflat tot în Ierusalim, la una din marile sărbători, Iisus a stat în mijlocul pelerinilor numeroși și a strigat: «Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui» (7, 37-38). Această apă vie pe care o făgăduiește Domnul este Duhul Sfânt și mulțimea darurilor pe care Dumnezeu le împărtășește celor credincioși prin pogorârea și prin lucrarea Sfântului Duh. Vedem lucrul acesta în ziua Cincizecimii, când ucenicii s-au umplut de Duh Sfânt și, deși erau oameni simpli, pescari neștiutori de carte, au predicat Evanghelia Împărăției cerurilor în limbile tuturor iudeilor care veniseră din țări străine la Ierusalim pentru sărbătoarea Cincizecimii. Iată că Hristos a întemeiat Biserica drept izvor al acestor daruri ale Duhului Sfânt din care fiecare dintre noi se poate împărtăși dacă se apropie și cere cu credință”, a explicat Episcopul-vicar patriarhal.

La finalul Sfintei Liturghii, soborul de slujitori condus de Preasfinția Sa și obștea monahală au mers în procesiune la agheasmatarul așezămân­tului, unde a fost săvârșită slujba Sfințirii apei după rânduiala din Vinerea Luminată, credin­cio­șii prezenți fiind apoi bine­cuvântați cu agheasmă.