Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Pelerinaje cu moaște la Roșiorii de Vede și Otopeni
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în perioada 4-6 septembrie 2015, racla cu părticele din cinstitele moaște ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, păstrată la Mănăstirea Radu Vodă din București, va fi purtată în pelerinaj la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din localitatea Roșiorii de Vede, județul Teleorman. „Procesiunea va începe la ora 18:00 de la Biserica «Sfântul Teodor Tiron», unde racla va fi întâmpinată de preoți și credincioși, și va porni spre Biserica «Sfântul Ioan Botezătorul», unde racla va fi așezată într-un loc special. Sâmbătă, 5 septembrie, la această biserică, Sfânta Liturghie va fi săvârșită de Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel”, ne-a spus părintele Petre Mitrache de la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Roșiorii de Vede. Sfintele moaște vor fi aduse la București luni, 7 septembrie.
În perioada 7-8 septembrie, racla cu fragmente din moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena de la Catedrala Patriarhală și racla cu părticele din moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur de la Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală vor fi purtate în pelerinaj în orașul Otopeni, județul Ilfov. Cele două racle vor fi așezate pentru o scurtă perioadă de timp, luni, 7 septembrie, la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” a Parohiei Odăi și la biserica Parohiei Otopenii de Jos. De la ora 19:00, moaștele vor fi purtate în procesiune de la biserica Parohiei Otopenii de Jos la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din orașul Otopeni. Cu ocazia hramului acestui locaș, marți, 8 septembrie, Sfânta Liturghie va fi săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.