Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Pelerinajul de Florii în Arhiepiscopia Iaşilor
În protopopiatele din Arhiepiscopia Iaşilor se va organiza astăzi pelerinajul de Florii. Credincioşii sunt aşteptaţi să rememoreze drumul parcurs de Mântuitorul Hristos, de la mormântul lui Lazăr, din Betania, spre Ierusalim.
Ieşenii sunt aşteptaţi şi anul acesta să se alăture procesiunii dedicate sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim. După cum a relatat pentru Radio TRINITAS, pr. Constantin Andrei, protopop al Protopopiatului Iaşi 1, începând cu ora 15:30, la Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" - Bărboi se va oficia slujba Vecerniei, iar de la ora 17:00 va avea loc pelerinajul propriu-zis pe str. Costache Negri, prima oprire fiind în dreptul Bisericii "Sfântul Sava". Apoi, soborul de preoţi din Protopopiatele Iaşi 1 şi Iaşi 2 şi credincioşii se vor opri în dreptul Mănăstirii "Sfinţii Trei Ierarhi", unde se va rosti, de asemenea, o ectenie. De pe Bulevardul "Ştefan cel Mare şi Sfânt" procesiunea va continua spre Catedrala mitropolitană din Iaşi. Sărbătoarea Floriilor la Iaşi va continua mâine la Biserica "Intrarea Domnului în Ierusalim" din cartierul ieşean Tătăraşi, ce aparţine de Protopopiatul Iaşi 2. După cum ne-a spus pr. Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Trei pelerinaje în Protopopiatul Hârlău
Preoţii şi credincioşii din cele cinci parohii din Paşcani se vor îndrepta astăzi de la ora 11:30 către Piaţa "Mihail Sadoveanu" a municipiului Paşcani, unde se va oficia o slujbă religioasă şi se vor rosti rugăciuni de binecuvântare a pelerinilor. La pelerinaj vor participa şi membrii Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi Români (ATOR) - filiala Paşcani, coordonaţi de pr. Marius Tabarcea şi de pr. Dumitru Rusu. Manifestările dedicate acestei sărbători vor continua la Casa de Cultură "Mihail Sadoveanu" din Paşcani, unde va avea loc o întâlnire duhovnicească.
Pelerinajul de Florii se va organiza în Protopopiatul Hârlău în trei locaţii. De la ora 14:00, procesiunea va începe în parohia Pârcovaci şi va continua spre Biserica "Sfântul Vasile cel Mare" a cimitirului oraşului Hârlău, spre Biserica "Sfântul Dumitru", Biserica "Sfântul Nicolae" şi Biserica "Sfântul Gheorghe". După cum ne-a declarat pr. Nicolae Crăciun, protopop al Protopopiatului Hârlău, în comuna Belceşti va avea loc al doilea pelerinaj dedicat sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim şi va avea următorul traseu: parohia Tansa - parohia Văleni - parohia Belceşti - Centru - parohia Ruşi - parohia Satu Nou. Al treilea pelerinaj va fi organizat mâine de la ora 14:00 în oraşul Flămânzi şi va începe de la parohia Nicolae Bălcescu II şi va continua spre parohiile Cordun, Flămânzi şi se va încheia în Biserica "Pogorârea Sfântului Duh" - Flămânzi - Cordun.
Acatistul Sfântului Lazăr, la Dorohoi
În municipiul Botoşani, pelerinajul de Florii va începe astăzi la ora 15:00 la Biserica "Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt", unde preoţii vor sfinţi ramurile de salcie. Procesiunea va continua pe următorul traseu: Biserica "Sfânta Parascheva" - Biserica "Sfântul Vasile cel Mare" - Biserica Vovidenia. Părintele Lucian Leonte, protopop al Protopopiatului Botoşani, a explicat că pe parcursul procesiunii, la care sunt aşteptaţi să participe numeroşi credincioşi, vor fi rostite ectenii şi se vor intona cântări specifice.
În municipiul Dorohoi, pelerinajul de Florii va începe la ora 13:00 la parohia "Înălţarea Domnului" - cimitir, pe traseul str. 1 Decembrie - str. Grigore Ghica - Biserica Vârgolici - Biserica "Adormirea Maicii Domnului" - Biserica "Sfântul Nicolae" - Biserica "Învierea Domnului". "În ultimul lăcaş menţionat va fi oficiat Acatistul Sfântului Lazăr şi se va rosti un cuvânt de învăţătură", a declarat pr. Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi.
La Darabani, pelerinajul de Florii va începe la ora 16:00 la Biserica "Sfântul Nicolae", unde se va rosti rugăciunea de binecuvântare a sălciilor. De aici se va merge către Primăria Darabani, în vecinătatea căreia se află o troiţă închinată eroilor. Aici se vor citi rugăciuni pentru cei care s-au jertfit pe câmpurile de luptă. Procesiunea va continua spre Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Darabani, unde se va oficia slujba Vecerniei.
În oraşul Săveni, procesiunea închinată Intrării Domnului în Ierusalim va începe la Biserica "Sfântul Nicolae" şi se va merge spre Biserica "Sfântul Gheorghe". După cum ne-a precizat pr. Constantin Macuc, protopop al Protopopiatului Săveni, pe parcursul pelerinajului, un grup de copii, coordonaţi de prof. Ionuţ Iftime, va intona colinde de Florii. La Biserica "Sfântul Gheorghe" se va susţine un mic spectacol de copiii de la Grădiniţa Săveni.
Pelerinaj prin dreptul troiţelor, la Roznov
Preoţii şi credincioşii din Piatra Neamţ vor pleca de la Biserica "Sfântul Ioan" - Mărăţei spre Biserica "Sfântul Ioan" - Domnesc. "Procesiunea va fi marcată de rugăciuni, ectenii şi cântări interpretate de corurile parohiilor care vor lua parte", a afirmat pr. Dumitru Ailincăi, protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ.
La Roznov vor fi organizate două procesiuni de Florii. O parte din preoţi şi credincioşi vor trece prin dreptul celor 12 troiţe din parohia "Sfântul Nicolae", unde se vor citi câte un icos şi un condac din Acatistul Sfântului Lazăr, iar cealaltă parte se va opri în faţa celor 12 troiţe din parohia "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel".
Preoţii de la bisericile din Târgu Neamţ se vor aduna, începând cu ora 16:00, la Biserica "Adormirea Maicii Domnului" şi "Sfântul Apostol Andrei" din Târgu Neamţ. Aici, credincioşii vor participa la slujba Vecerniei unită cu Litia.
În Protopopiatul Ceahlău, pelerinajul de Florii va începe la ora 15:30 la Biserica "Adormirea Maicii Domnului" - Grinţieş, credincioşii îndreptându-se spre Biserica "Intrarea în Biserică a Maicii Domnului" - Grinţieşu Mare. "Vor participa toţi părinţii din protopopiat, tinerii şi copiii de la şcolile acestor parohii", a declarat pr. Mihai Damian, protopop al Protopopiatului Ceahlău.