În ziua de sâmbătă, 20 iunie 2026, la sediul Mitropoliei Basarabiei din Chişinău, Republica Moldova, s‑a întrunit Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei, la care, sub preşedinţia IPS Părinte Mitropolit Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și locțiitor de Arhiepiscop al Chișinăului și Mitropolit al Basarabiei, au participat: PS Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, PS Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, şi PS Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, în vederea desemnării, prin consultare deschisă urmată de vot secret, a doi candidaţi pentru slujirea de Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al plaiurilor.
Pelerini români la bisericile românești din Londra și Leeds
Participanții pelerinajului în Anglia, organizat de Agenția BASILICA Travel a Patriarhiei Române, în perioada 16-22 septembrie, au făcut primul popas duhovnicesc în Catedrala grecească `Sfânta Sofia” și au participat la slujba de seară la Biserica românească `Sfântul Gheorghe” din Londra, a cărei catapeteasmă a fost adusă de la Mănăstirea Antim din București, în anul 1969. A doua zi, pelerinii au avut prilejul să se închine în Biserica „Sfântul Bertram” din Ilam, în Biserica ortodoxă „Sfântul Arhanghel Mihail” din Storke on Trent, iar duminică, 18 septembrie, au participat la Sfânta Liturghie la biserica românească din Leeds, alături de comunitatea de români din al treilea oraș ca mărime din Regatul Unit. Luni, pelerinii s-au închinat în Mănăstirea ortodoxă „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex și au vizitat chilia și mormântul părintelui Sofronie Saharov, ucenicul Sfântului Siluan Athonitul. Aici s-au întâlnit cu părintele Zaharia Zaharou, unul dintre ucenicii starețului Sofronie, care le-a vorbit despre mănăstire, le-a oferit sfaturi duhovnicești, iar la final i-a binecuvântat pe pelerini. Din Essex, pelerinii au plecat către Londra, unde au vizitat casa în care a locuit Sfântul Ioan Maximovici și frumoasa biserică grecească închinată Sfintei Sofia.



.jpg)
