În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Pelerinii au înveşmântat în rugăciune Mănăstirea Secu
Mănăstirea Secu din judeţul Neamţ şi-a serbat ieri, de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, hramul. Astăzi, aşezarea monahală aflată în judeţul Neamţ îi pomeneşte pe Sf. Ierarh Varlaam şi pe Sf. Cuv. Ioan de la Râşca şi Secu.
Mii de pelerini au participat, începând de sâmbătă seara, la programul liturgic dedicat hramului Mănăstirii Secu din judeţul Neamţ. Deşi vremea ca de început de toamnă a fost neprielnică, temperaturile fiind scăzute, oamenii şi-au îndreptat paşii către tinda raiului de la Secu. Cu acest prilej, moaştele Sfântului Ierarh Varlaam, mitropolitul Moldovei, au fost scoase în procesiune, fiind aşezate spre închinare în foişorul din curtea sfântului lăcaş. Credincioşii au intrat şi în biserică, pentru a se închina sfintelor icoane şi raclei ce adăposteşte părticele din moaştele mai multor sfinţi ai Bisericii noastre. Loc de pelerinaj a fost şi mormântul Sfântului Cuvios Ioan de la Râşca şi Secu, aflat sub streaşina Bisericii "Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul". Hramul Mănăstirii Secu s-a bucurat anul acesta de prezenţa unui număr mare de monahi, monahii şi credincioşi care au venit la Secu pentru a cinsti martiriul Sfântului Ioan Botezătorul şi pentru a se ruga pentru mântuirea sufletelor lor. Petrecerea lui Irod, "izvor de tristeţe" Pe un podium amenajat lângă biserica din incinta mănăstirii, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Dimitrios, Mitropolit de Irinopoulis (Tanzania), şi PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, înconjuraţi de un sobor de 25 de preoţi şi diaconi. Din soborul de preoţi au făcut parte stareţi şi preoţi de la mai multe mănăstiri sau parohii din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. La slujba de hram au participat, ca în fiecare an, autorităţile locale şi judeţene. Răspunsurile la strană au fost date de membrii Corului "Sf. Ierarh Varlaam" al Mănăstirii Secu. În timp ce preoţii şi diaconii s-au împărtăşit, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţia textelor din Evangheliile citite în Duminica a XIV-a după Rusalii, făcând legătura dintre acestea. "Prima Evanghelie citită astăzi (n.r., ieri) vorbeşte despre o petrecere, iar cea de-a doua - despre o nuntă. Pe de o parte, Irod îşi serbează ziua de naştere, iar, pe de altă parte, în această duminică, s-a citit Pilda nunţii fiului de împărat. Petrecerea lui Irod este izvor de tristeţe, pentru că i s-a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul, iar cealaltă este izvor de bucurie, pentru că împăratul îşi căsătoreşte fiul. Dumnezeu-Tatăl participă la nunta fiului Său, Hristos, Care are drept mireasă Biserica, formată din credincioşii săi. La ziua lui Irod apare Irodiada, chipul păcatului, care a cerut capul Sfântului Ioan Botezătorul. La nunta fiului de împărat este descoperit un om fără haină de nuntă, care este aruncat în "întunericul cel mai din afară", cum spune Evanghelia", a explicat Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Lupta duhovnicească în misiunea propovăduirii lui Hristos La finalul slujbei, Înalt Preasfinţitul Părinte Dimitrios a remarcat că Mănăstirea Secu este o aşezare monahală cu rezonanţă istorică pentru istoria poporului român, dar şi pentru istoria poporului grec, în contextul revoluţiei de eliberare de sub stăpânirea otomană. "În urmă cu 200 de ani, jugul otoman a făcut posibilă unirea popoarelor elen şi român într-o luptă comună pentru libertate. Astăzi, Hristos uneşte Biserica românească cu cea elenă, pentru a lupta duhovniceşte, din punct de vedere misionar, pentru a putea transmite Evanghelia fraţilor noştri din Africa", a adăugat IPS Dimitrios. Arhimandritul Vichentie Amariei, stareţul Mănăstirii Secu, a mulţumit ierarhilor, preoţilor şi credincioşilor care au venit să participe la hramul închinat Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul. IPS Teofan a citit apoi o rugăciune de dezlegare. "Ploaia nu a fost un impediment pentru a sta la slujbă" Pelerinii care au participat la hramul Mănăstirii Secu s-au rugat pentru sănătate, bucurându-se de frumuseţea Sfintei Liturghii, săvârşită de cei trei ierarhi şi de soborul de preoţi. "Ne-a plăcut foarte mult slujba de astăzi şi această mănăstire. Ne simţim mai curaţi la suflet şi mai sfinţiţi, având un avânt spre a făuri viitorul. Este prima dată când vin la Mănăstirea Secu", a declarat Lilian Munteanu, din Chişinău. "M-am închinat moaştelor Sfântului Ierarh Varlaam, care este prăznuit mâine (n.r., astăzi) şi am ascultat Sfânta Liturghie. Ploaia nu a fost un impediment pentru a sta la slujbă; este de la Dumnezeu şi El ştie ce ne trebuie", ne-a spus Elena Radu, din Târgu Neamţ. "Vin în fiecare an la hramul Mănăstirii Secu, pentru că am mare evlavie la Sfântul Ioan Botezătorul, căruia mă rog mereu să mijlocească la Dumnezeu pentru mine. Mi-a plăcut foarte mult slujba oficiată de cei trei ierarhi şi plec de aici cu o mare bucurie în suflet, pe care o voi împărtăşi şi celor de acasă", a mărturisit Dumitru Toader, din Paşcani.