Prelegerea cu tema „Înviere și renaștere duhovnicească”, un eveniment duhovnicesc dedicat perioadei pascale, va avea loc luni, 6 aprilie 2026, începând cu ora 14:00, la Centrul „Renașterea”, situat pe Strada Matei Basarab, nr. 17, din Craiova. Prelegerea va fi susținută de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, care va vorbi despre semnificația profundă a Învierii Domnului și despre importanța renașterii duhovnicești în viața fiecărui creștin. Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Craiovei și Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova şi va fi transmis live pe platformele media ale postului TRINITAS TV.
Piatră de temelie pentru noua biserică din Cisnădie
Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, a sfinţit piatra de temelie pentru noua biserică a Parohiei Calea Cisnădiei I din cartierul Arhitecţilor al oraşului Cisnădie, județul Sibiu. Lăcaşul de cult va avea hramurile „Izvorul Tămăduirii” și „Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop”.
Credincioşii din cartierul Arhitecților al oraşului Cisnădie au trăit clipe de bucurie duhovnicească duminică, 29 martie, când Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a sfinţit şi aşezat piatra de temelie pentru biserica mare a parohiei, care va fi construită în apropierea actualului lăcaş de cult din lemn, ridicat aici în urmă cu câţiva ani, informează Mitropolia Ardealului. Ierarhul a felicitat preoţii şi comunitatea pentru începerea acestui nou proiect de ridicare a bisericii mari a parohiei, în apropiere de actualul lăcaş de cult şi de cimitirul municipal din Sibiu.
„Această micuță biserică ridicată aici a constituit temelia comunităţii spirituale, dar şi un început pentru ridicarea bisericii celei mari. Prezența dumneavoastră aici este o mărturie că nu doar biserica de zid este necesară, ci în biserica de zid se clădește, se zidește, se temeluiește Biserica sfântă, al cărei cap este Hristos, iar noi suntem fiecare mădular în parte”, a spus ierarhul.
Preotul paroh Iosif Toma şi-a exprimat recunoştinţa faţă de ierarh pentru binecuvântarea adusă comunității din cartierul Arhitecților și a mulțumit tuturor celor care s-au implicat până acum și care se vor implica şi la ridicarea lăcașului de cult. Primarul orașului Cisnădie, Mircea Orlățan, a transmis celor prezenți un cuvânt de susținere pentru construcția lăcașului de închinare. Pe lângă construirea noului lăcaș de cult, proiectul cuprinde și un aşezământ socio-cultural, spaţii pentru activităţile comunităţii parohiale şi capele mortuare.



.jpg)
