Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
Piatră de temelie pentru o nouă biserică în Arhiepiscopia Iașilor
În Duminica a 30-a după Rusalii, 27 noiembrie 2022, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a binecuvântat noul paraclis al Parohiei „Sfântul Arhidiacon Ștefan” Tomești V, Iași, și a așezat piatra de temelie pentru noul sfânt lăcaș, ce se va ridica la intrarea în localitate.
Zeci de ieșeni s-au rugat în ultima duminică din luna noiembrie împreună cu Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, la slujba Sfintei Liturghii și la slujba de sfințire a noului lăcaș de rugăciune provizoriu, precum și la binecuvântarea pietrei de temelie care va marca ridicarea noii biserici, având ca ocrotitor pe Sfântul Arhidiacon și Întâi Mucenic Ștefan.
În cuvântul de învățătură transmis celor prezenți, Părintele Episcop-vicar a subliniat faptul că încă de pe pământ creștinul trebuie să Îl urmeze pe Dumnezeu: „Tânărul din Evanghelia citită astăzi era chemat nu la o viață mai bună și mai dreaptă, ci la o viață sfântă, la o viață luminoasă, la o viață în care să fie părtaș minunilor lui Dumnezeu și învierii lui Lazăr și a Domnului Însuși. Și pentru că nu a putut, a ratat acele clipe de fericire în care s-a întâlnit cu Domnul. Evanghelia de astăzi ne este pusă înainte ca să înțelegem să nu ne ratăm această fericire pe care o căutăm cu puterile noastre, și când venim duminica la biserică, și când încercăm să facem o faptă bună, dar să îmbogățim această căutare a noastră, pentru că nu-l definește ca om milostiv pe cel care a făcut o dată milostenie în viață, după cum cel care a furat o dată o pâine nu poate fi numit hoț și mincinos, a fost probabil o scăpare în viața lui, dar cel care a furat sistematic este într-adevăr de temut și văzut ca hoț. Cel care dă milostenie de fiecare dată din inimă este recunoscut ca om milostiv și iubitor de oameni. În ceea ce stăruim, în acelea ne și schimbăm. Să înțelegem puterea alegerii noastre și puterea ca încă de aici să Îl urmăm pe Dumnezeu”.
Pentru efortul depus până în acest moment, ca răsplată pentru lucrarea sa, părintele paroh Vasile Merăuță a primit rangul de sachelar. Totodată, primarul comunei Tomești, Ștefan Timofte, a primit din partea Mitropolitului Moldovei și Bucovinei, prin intermediul Preasfinţitului Părinte Nichifor Botoșăneanul, Crucea „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” pentru mireni.
Parohia „Sfântul Arhidiacon Ștefan” a fost recent înființată. Ea se află la câțiva kilometri de Iași, la intrarea în comuna Tomești.