Cu prilejul hramului de toamnă, sărbătoarea Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, 13 noiembrie, paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului a îmbrăcat haine de sărbătoare. Evenimentele religioase au culminat astăzi cu Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Piatră de temelie pentru o nouă mănăstire la Hârşova
Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sfinţi mâine, 12 iulie, piatra de temelie a bisericii mănăstirii cu hramul "Icoana Maicii Domnului Prodromiţa" din localitatea Hârşova, urmată de săvârşirea Sfintei Liturghii arhiereşti. Cel de-al doilea hram al mănăstirii va fi Sfântul Ioan Botezătorul (7 ianuarie), informează Biroul de comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului. Cu acest prilej, credincioşii prezenţi se vor putea închina icoanei făcătoare de minuni din Catedrala arhiepiscopală "Petru şi Pavel" din Constanţa, realizată la Mănăstirea Durău după modelul icoanei Maicii Domnului de la Prodromiţa şi veşmântului Sfintei Muceniţe Filofteia adus de la Biserica "Sfânta Muceniţă Filofteia" din Constanţa.



.jpg)
