De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
Piatră de temelie pentru Paraclisul episcopal din Bălți
Vineri, 1 decembrie 2023, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălţi, a oficiat, împreună cu un sobor de preoți de pe ambele maluri ale Prutului, slujba de sfinţire a pietrei de temelie a Paraclisului episcopal din Bălți, informează Biroul de presă al eparhiei. Sfințirea constituie o activitate închinată împlinirii a 100 de ani de la reînființarea Episcopiei Hotinului, actuala Episcopie de Bălți.
Paraclisul va avea hramurile „Duminica Sfinţilor Români”, „Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei” și „Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina”.
Hrisovul de sfinţire a pietrei de temelie a fost citit de către părintele Dorian Revenco, protopopul de Bălți. Între altele, în hrisov se menționează: „Episcopia de Bălți (fosta a Hotinului) nu a renunțat şi nici nu înţelege să renunţe vreodată la proprietățile sale din perioada interbelică, pe care le va recupera pe cale legală, printre care și Catedrala «Sfinții Constantin și mama sa, Elena» și reședința episcopală din Bălți, construite de vrednicul de pomenire Mitropolit Visarion Puiu, care a păstorit, la Bălți, între anii 1923-1935.
Din dorința de a dimensiona activitatea pastoral-misionară în partea de nord a Republicii Moldova, Episcopia de Bălți a achiziționat în anul 2021, cu ajutorul statului român, un teren cu suprafața de 71,35 ari, pe strada Burebista nr. 10, unde va fi ridicat viitorul Ansamblu Episcopal Bălți (Catedrală, Sediu episcopal, Centru pastoral-cultural, Clopotniță, Agheasmatar, Monument).
Înțelegând că înălțarea Ansamblului Episcopal necesită timp și resurse finaciare consistente și dorind ca pe terenul achiziționat să se oficieze sfinte slujbe, s-a decis să se construiască un paraclis. (...)
Ridicarea Paraclisului episcopal începe cu ajutorul venit din partea arhimandritului Nicodim Gheorghiţă, starețul Mănăstirii Hadâmbu din Arhiepiscopia Iașilor, și a firmei de construcții «Marsharcon» din municipiul Bălți.
Coordonarea şi buna desfăşurare a lucrărilor de zidire a noului lăcaș de cult le-am încredinţat părintelui Dorian Revenco, protopopul de Bălți, care se va afla sub directa noastră îndrumare. (...)
Dumnezeu să împlinească gândul ctitorilor, să le sporească prinosul şi să-i ocrotească pe lucrători, pe donatori, pe miluitori şi pe toţi cei care vor contribui la ridicarea Paraclisului episcopal din Bălți.
Scrie, Doamne, în Cartea Vieţii, pe iubitorii lăcaşului Tău cel Sfânt!”
Pietrele, în cele patru laturi ale noului sfânt lăcaş, au fost așezate de Preasfințitul Părinte Antonie, de arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, starețul Mănăstirii Hadâmbu din Arhiepiscopia Iașilor, Boris Marcoci, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, și pr. Dorian Revenco, protopopul de Bălți.
În cuvântul său, Preasfințitul Părinte Antonie a mulțumit arhimandritului Nicodim Gheorghiţă și firmei de construcții „Marsharcon”, fără de ajutorul cărora nu se putea începe ridicarea Paraclisului episcopal. Un cuvânt de susținere și de încurajare a Episcopiei de Bălți a rostit și arhimandritul Nicodim Gheorghiţă. Printre cei care au vorbit la marele eveniment al Episcopiei de Bălți a fost și deputatul Boris Marcoci.
Preasfințitul Părinte Antonie a gratificat cu Ordinul Episcopiei de Bălți „Crucea bălțenă pentru clerici”, pentru sprijinul acordat Episcopiei de Bălți, pe protos. Iorest Goraș, secretarul Mănăstirii Hadâmbu, și pe pr. Nicolae Tverdostup, paroh al Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei” din satul Romanovca, Ungheni.
De asemenea, a înmânat Ordinul Episcopiei de Bălți pentru mireni mai multor sprijinitori.