Sala de sport din localitatea sârbească Satu Nou a găzduit în după-amiaza zilei de sâmbătă, 7 decembrie, o nouă ediție a îndrăgitului festival „Colindele neamului”. Organizat de Societatea
Piatră de temelie pentru paraclisul Protoieriei Sascut
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a sfințit duminică, 12 noiembrie, la sediul Protoieriei Sascut, județul Bacău, piatra de temelie pentru Paraclisul „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” și „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor”, fiind înconjurat de soborul preoților Protoieriei Sascut.
Evenimentele religioase de la Sascut au început duminică după-amiază cu săvârșirea slujbei Aghesmei mici și sfințirea picturii interioare a Bisericii „Izvorul Tămăduirii” și „Sfinții Martiri Brâncoveni”-Sascut Târg de către părintele arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial, lucrare realizată prin coordonarea părintelui paroh Graur Săviță și contribuția enoriașilor și autorităților locale. A fost binecuvântată și capela mortuară a acestei comunități, închinată Învierii fiicei lui Iair.
Tot la biserica din Sascut Târg, la finalul ceremoniei de sfințire, a fost primită icoana Maicii Domnului „Axionița”, o copie valoroasă a icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Protaton din Sfântul Munte Athos, săvârșindu-se totodată și Acatistul acesteia.
În momentele imediat următoare s-a pornit în procesiune cu icoana Maicii Domnului către sediul Protoieriei Sascut, unde Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, împreună cu părintele arhimandrit Pimen Costea și soborul preoților Protoieriei Sascut, coordonați de părintele protoiereu Alexandru Grigoraș, a oficiat slujba de sfințire a pietrei de temelie a noului paraclis din cadrul protopopiatului.
Ierarhul locului a binecuvântat toată suflarea prezentă și a vorbit despre însemnătatea punerii pietrei de temelie a unui sfânt lăcaș.
Au fost binecuvântate și lucrările de renovare a sediului Protoieriei Sascut realizate în ultimul an, iar 13 preoți vrednici au primit rangul de iconom stavrofor.
Protoiereul locului a adus mulțumire chiriarhului, preoților prezenți, credincioșilor, precum și tuturor ostenitorilor și donatorilor care au pus început bun lucrărilor de zidire a noului paraclis.