Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în ziua praznicului împărătesc al Nașterii Domnului în Catedrala
Pictura bisericii parohiale din Manic, Bistriţa-Năsăud, a fost sfințită
În Duminica a 30-a după Rusalii, 28 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în Parohia „Acoperământul Maicii Domnului” din Manic, județul Bistrița-Năsăud, unde a sfințit pictura bisericii parohiale.
Ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Întrebare esențială”, pornind de la întrebarea adresată de dregătorul bogat Mântuitorului Hristos: „Ce să fac, Doamne, ca să moștenesc viața veșnică?”. Ierarhul a spus că pentru a ajunge în Împărăția lui Dumnezeu, fiecare creștin trebuie să împlinească cele 10 porunci: „Împlinind poruncile Îl găsim pe Dumnezeu și moștenim viața veșnică.”
Răspunsurile liturgice au fost date de corul de tineri „Sfântul Nicolae” al Parohiei Manic, dirijat de preoteasa prof. Veronica Filipaş. La chinonic, tinerii, alături de interpretele de muzică populară Elena Hasbeiu, Delia Bachiș, Cristina Fechete, Dalia Țigăuan și Daria Gherman, au interpretat colinde.
La finalul slujbei, părintele paroh Vasile Filipaș a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare şi i-a oferit o icoană cu Sfântul Apostol Andrei.
Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei l-a hirotesit iconom stavrofor pe parohul Vasile Filipaș. Prim-epitropul parohiei, Ioan Rîpan, a primit Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”, preoteasa prof. Sabina Veronica Filipaș a fost distinsă cu Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni, iar fiii parohului: Ioan, Nicolae, Matei, Rafail și Vasile au primit diplome de aleasă cinstire. De asemenea, fostul paroh, preotul Cristian Oliver Teutișan (Parohia Uriu), în timpul păstoririi căruia a fost construită biserica, primarul comunei Chiochiș, Vasile Silași, membrii Consiliului și Comitetului parohial, precum și alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire.
Biserica „Acoperământul Maicii Domnului”, „Sfântul Ierarh Nicolae” şi „Sfântul Mare Mucenic Mina” a fost construită între anii 2003-2011, în formă de cruce bizantină, cu abside rotunde, sub coordonarea parohului de atunci, pr. Cristian Oliver Teutişan.
Din luna octombrie 2011 până în prezent, comunitatea parohială este păstorită de preotul paroh Vasile Filipaș, care a continuat munca predecesorului său. Astfel, a fost construită o nouă clopotniţă, un altar de vară, s-a modernizat curtea şi s-a împrejmuit biserica. Sfântul lăcaș a fost împodobit cu pictură în tehnica frescă, realizată în perioada 2010-2021, de pictorii Ciprian Ardelean și Gheorghe Vîlcu din Satu-Mare.
O atenție deosebită a fost acordată copiilor și tinerilor din parohie, prin înființarea corului „Sfântul Nicolae”, prin organizarea mai multor manifestări cu caratcter cultural-educațional (cateheze, jocuri de grup, pictură pe sticlă, abilități practice, tabere, pelerinaje, procesiuni), în preajma marilor praznice, a hramului sau cu ocazia zilelor onomastice.